Chindia va pune în vânzare marți tichetele pentru primul meci considerat pe teren propriu în actualul campionat al Ligii I, cu Viitorul, vineri de la ora 21.00 pe stadionul Ilie Oana din Ploiești.
Tichetele costa 10 lei la tribuna I și 12 lei la tribuna 0 și vor putea fi achiziționate de la stadionul din Târgoviște, de la Ploiești, dar și online. Programul va fi anunțat în cursul zilei de astăzi de oficialii clubului târgoviștean.
În funcție de solicitări, există varianta să se deschidă și tribuna a II-a a arenei din Ploiești. Organizatorii așteaptă cel puțin 3.000 de oameni la jocul cu Viitorul. Altfel, din 20 iulie Chindia va vinde și abonamente, valabile până la finalul acestui an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER