Steaua a ajuns la Cluj pentru „finala” cu CFR, iar prima grija a steliștilor a fost să-l apere pe dinamovistul Dragoș Grigore, care a greșit grav la toate cele trei reușite ale roș-albaștrilor în Derby de România.
Tehnicianul Dario Bonetti nu s-a ferit să-l arate cu degetul spre „greșelile individuale” făcute de echipa sa, în conferința de presă de la finalul partidei de pe Național Arena. În mod surprinzător, primii care sar în apărarea jucătorului nu sunt dinamoviștii, ci chiar adversarii de aseară.
Narcis Răducan a avut o reacție dură la adresa lui Bonetti, pe care îl acuză că vrea să știrbească din meritele jucătorilor steliști și ale tehnicianului Mihai Stoichiță.
„Nu mă așteptam la asemenea afirmații din partea unui fost mare jucător care vine în România din fotbalul de mare performanță (n.r. Dario Bonetti). Noi îl considerăm pe Dragoș Grigore un fotbalist foarte bun, care din păcate pentru el a avut o seară mai proastă. Mă așteptam ca domnul Bonetti să recunoască superioritatea antrenorului nostru, Mihai Stoichiță, care după pauză a depistat jocul de contraatac al omologului său de la Dinamo. Nu e normal să lași suspiciuni asupra Stelei care a fost total superioară în joc lui Dinamo, iar acest lucru se datorează băieților noștri și antrenorului lor„, a spus Narcis Răducan la sosirea în Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER