13,5 milioane de euro pentru EuroPoli

După ce Primăria Timișoara a acceptat să finanțeze cu 2,5 milioane de euro pe sezon clubul Poli, acum și Consiliul Județean va contribui la bugetul echipei de primă ligă.

Marian Iancu și-ar fi dorit asocierea cu autoritățile locale sub o altă formă, adică într-un parteneriat în care cele două instituții publice să fie acționari în societatea pe acțiuni. Până la urmă, s-a ajuns la o cale de mijloc prin care Primăria și Consiliul Județean vor susține ca sponsori Poli Timișoara.

„Nicio instituție nu intră în club ca asociat, ci pe baza Legii Sportului va fi susținută performanța, așa cum facem și cu alte sporturi din județ sau oraș”, a declarat consilierul județean Alin Popoviciu. El a adăugat că azi se va hotărî structura în care se va supune mâine la vot, în plenul CJT, alocarea unei sume de bani către Poli.

Diferită, deoarece forul județean va achita utilitățile arenei pe care joacă alb-violeții. „Va fi un contract similar cu cel făcut de Primărie, dar nu s-a stabilit încă suma. La noi este puțin mai complicat, deoarece intră în calcul și stadionul «Dan Păltinișanu», Consiliul Județean fiind proprietar”, a precizat Popoviciu.

Asta înseamnă că, pe lângă cele 7,5 milioane de euro pe trei ani alocate de Primărie, Poli va mai beneficia de aproximativ 6 milioane de euro.

Condițiile cele mai importante pe care clubul trebuie să le respecte vor fi ocuparea unui loc de cupă europeană măcar o dată la doi ani, menținerea numelui, simbolurilor și culorilor echipei, promovarea juniorilor, dar și a imaginii orașului Timișoara. De asemenea, echipamentele vor fi personalizate cu simbolurile forurilor locale.

Marian Iancu, patron Poli Timișoara:
Nu vom putea utiliza acești bani pentru transferuri și contracte. Îi vom folosi pentru grupele de copii și juniori, pentru alimentație, medicamentație, echipamente, deplasări etc

Publicat: 26 03. 2008, 21:15