143 de secunde!

După debutul de vis de la Mondialul american, 3-1 cu Columbia, România avea să piardă pe 22 iunie 1994 cea de-a doua partidă jucată în faza grupelor, 1-4, în fața Elveției.

Pe lângă rezultatul nefavorabil, partida a rămas în mintea iubitorilor fotbalului și pentru un incident petrecut în minutul 73: Ion Vlădoiu primea cartonaș roșu după un fault cu talpa pe genunchiul adversarului, Christophe Ohrel. Nu trecuseră decât 143 de secunde de la intrarea lui Vlădoiu pe teren. Momentul este menționat și în Cartea Recordurilor, în dreptul lui Vlădoiu fiind scris că este jucătorul cel mai rapid eliminat la un turnel final al Campionatului Mondial.

Oile negre: Maradona, Effenberg, Vlădoiu

Astăzi, la 15 ani de atunci, cel care a bifat 28 de partide în tricoul primei reprezentative a povestit pentru ProSport cu detașasare despre incident. “Când am intrat pe gazon simțeam că pot face orice. Gazonul era însă alunecos, ca în sală, pentru că jucam pe un stadion acoperit și alunecarea nu mi-a ieșit. Voiam să mă afirm. Mie nu mi s-a părut prea dură intrarea, nici nu am simțit când l-am atins, dar după ce m-am uitat la reluare mi-am dat seama că poate era de roșu”, a mai declarat Vlădoiu pentru ProSport.

Trimis acasă, în România, de Anghel Iordănescu a doua zi după eliminarea din partida cu Elveția, fostul atacant a rămas însă și cu o consolare după această pățanie. “Am fost trimis acasă imediat după acel meci. Țin minte că în săptămâna aceea au mai fost trimiși acasă Maradona, pentru dopping, și Effenberg pentru un gest obscen către spectatori. S-a întâmplat deci și altora, cu nume mai mari”, rememorează Vlădoiu.


„Am fost puternic contestat după acest eveniment, poate pe nedrept, pentru că eu doream să ajut echipa în acel meci. Acest lucru m-a motivat însă și m-a făcut să mă gândesc mult mai bine atunci când intram pe teren. Pot spune că întâmplarea respectivă mi-a fost de folos pe viitor, în carieră”
, Ion Vlădoiu

"Incidentul m-a făcut să mă gândesc mult mai bine atunci când intram pe teren. Pot spune că întâmplarea respectivă mi-a fost de folos în carieră", Ion Vlădoiu

 

Publicat: 22 06. 2009, 12:39
Actualizat: 22 06. 2009, 12:56