1.500 la stadion, 600 la nuntă!** VEZI mesajele fanilor pentru Borcea
Joi – infern, duminică – liniște mormântală. Dinamo a fost părăsită de suporteri, iar loja s-a mutat, aproape în totalitate, în Otopeni, la evenimetul monden al weekend-ului.
Aproape o mie de oameni au fost aseară în tribunele din „Ștefan cel Mare” pentru meciul dintre lider și campioană. Galeria n-a afișat niciun steag pe gard și s-a rezumat doar la a-l înjura pe oficialul-nuntaș.
Cozile de la intrare au dispărut complet în trei zile la Dinamo și doar după muzica din interiorul stadionului îți puteai da seama că e meci. Nu mai sunt 14.000 de suflete, ci doar o mie, și alea întristate. Derby‑ul etapei s-a jucat în anonimat, dar nimeni nu a părut mirat de situație, după ce „câinii” au mai agățat un tablou de peretele rușinilor europene. Vorskla Poltava i-a făcut pe ultrașii alb-roșii să prefere confortul fotoliului de acasă în locul cântecelor din peluză. În PCH nu erau la începutul meciului mai mult de 200 de inși tăcuți în primele zece minute. Apoi au pornit corul scandărilor anticonducere: „Cristi Borcea, ești o mizerie!” sau „Plecați cu țoții!”