18 meciuri fără înfrângere pentru români în Europa, ofertele se înmulțesc. Liga 1 pregătește exporturi de 15 milioane de euro. Cine poate pleca după play-off

Evoluțiile impresionante ale românilor în preliminarii nu au trecut neobservate. Formațiile din Liga 1 sunt neînvinse de 18 meciuri și bat la porțile celor mai importante competiții inter-cluburi din Europa.

După disputarea play-off-ului, există șanse mari ca Steaua, Petrolul și Astra să rămână fără cei mai reprezentativi jucători. Dacă despre iminentele transferuri ale lui Chiricheș (Tottenham) și Bourceanu (Kuban) s-a scris intens în ultima vreme, se pare că și Grozav, respectiv Tembo sunt foarte aproape de mutări destul de spectaculoase.

Bologna, după Grozav

Tuttosport a anunțat, în urmă cu două zile, că Bologna continuă să facă „pressing” pentru transferul lui Grozav. Jucătorul lui Contra a fost în discuții avansate cu formația din Serie A și în urmă cu ceva mai bine de o lună, însă oficialii celor două echipe nu s-au înțeles, iar tratativele păreau că au ajuns într-un punct mort.

Conform sursei citate, Petrolul a cerut 500.000 de euro pentru împrumutul pe un sezon al lui Grozav, cu drept de cumpărare definitivă în vara viitoare contra sumei de 2,5 milioane de euro.

În cazul în care nu va reuși achiziționarea lui Grozav, Bologna are în vedere un posibil transfer al mijlocașului formației Udinese Gabriel Torje.

La Bologna mai este legitimat un jucător român, atacantul Denis Alibec.

Tembo întregește colonia fotbaliștilor din Liga 1 în Franța?

Ligue 1 a devenit în ultimul an și jumătate destinația predilectă pentru fotbaliștii care au trecut prin Liga 1. Nicoliță, Mutu, Keșeru sau Sougou au deja ștate vechi în Hexagon, iar în această vară Mihai Roman (Toulouse) și Aurelian Chițu (Valenciennes) au făcut și ei pasul către Franța.

Lor li s-ar putea alătura unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai Astrei. Zambianul Fwayo Tembo, în vârstă de 24 de ani, este dorit de Rennes, anunță mercato 365.com, care notează că un emisar al francezilor a fost în tribunele Național Arena joi seară, la returul cu Trencin, încheiat 2-2.

Fotbalistul de culoare a impresionat, pe lângă golul marcat reușind o serie de acțiuni personale, astfel că reprezentanții fostului club al lui Boloni par deciși să înceapă negocierile cu giurgiuvenii.

15 milioane de euro este cota totală a fotbaliștilor care ar putea părăsi, după play-off, formațiile din Liga 1. Chiricheș (8 milioane) și Bourceanu (4,2 milioane) sunt lideri la acest capitol, Grozav fiind evaluat la 1,8 milioane de euro, în timp ce cota lui Tembo este de 1 milion de euro  

 

Publicat: 10 08. 2013, 09:26
Actualizat: 10 08. 2013, 09:36