2 dintr-un foc!

Rușii au redeschis negocierile cu „feroviarii” pentru transferul „eroului” de pe „Olimpico”, dar în același timp îl doresc și pe Mureșan. Transferurile ar putea să se oficializeze în maximum trei zile.
Campioana Rusiei îl vrea din nou pe Emmanuel Culio și este gata să pluseze pentru încă un jucător al clujenilor. Impresarul care intermediază transferul argentinianului, Leonid Istrati, spune că discuțiile dintre cele două cluburi se vor încheia într-un fel sau altul în câteva zile. „În acest moment cei de la Rubin se gândesc pe cine să transfere, trebuie să aleagă între Culio și Appiah. În câteva zile o să ia o decizie. Cred că argentinianul Culio are prima șansă, pentru că a fost tot timpul în prim-plan, a jucat în Liga Campionilor, iar Appiah a fost mult timp accidentat și nu prea a evoluat. Rubin oferă aproape aceeași sumă pentru oricare dintre cei doi”, mărturisește Istrati.

Îl vor și pe Mureșan

Nu numai Culio i-a impresionat pe ruși. „Rubin mai dorește, pe lângă Culio, încă un jucător de la Cluj. Nu pot să spun în acest moment despre cine este vorba. Tot ce vă pot zice este că e vorba despre un român”, a spus același Leonid Istrati. Fotbalistul român despre care impresarul vorbește se pare că este Gabi Mureșan, care a intrat în atenția mai multor cluburi din Rusia. La un moment dat, și Spartak Moscova s-a interesat de Gabi Mureșan.

 

Joacă ultimul amical în Antalya

 

Clujenii se vor duela azi, de la ora 15:00, cu Yesil Bogatyr (Kazahstan, Liga a II-a). Echipa lui Uhrin se va întoarce mâine seară în țară, iar duminică are programat un nou test cu FCM Târgu Mureș, de la ora 17:00, în Gruia. În al doilea stagiu din Antalya, CFR a pierdut două din cele patru meciuri jucate. 

 

2 goluri a marcat Culio pentru CFR Cluj în Liga Campionilor

"Vreau să plec, dar nu știu dacă o să se și realizeze acest lucru. Șansele să mă transfer în această iarnă sunt de 50%" – Emmanuel Culio, mijlocaș CFR Cluj

Publicat: 18 02. 2009, 08:45
Actualizat: 18 02. 2009, 08:59