2. K1 la Cluj! Cadu și Bornescu s-au bătut în cel mai așteptat meci al Clujului și i-au lăsat pe fani fără fotbal

20.000 de fani au venit ieri pe Cluj Arena pentru a vedea un spectacol. S-au ales doar cu o bătaie generală a fotbaliștilor, care a întrerupt partida în minutul 26. Fanii au fost însă la înălțime. „U” poate pierde meciul la masa verde cu 3-0!

Ceea ce trebuia să fie o sărbătoare a Clujului s-a transformat într-un spectacol grotesc, care nu face cinste niciunui stadion din lume. Începutul a fost glorios. Cu o galerie a Universității spectaculoasă. „Ideea care ne luminează viața”, a scris pe bannerul uriaș al peluzei „șepcilor roșii”. Până atunci Clujul a respirat cu adevărat în alb și negru. Străzile au fost împânzite de mii de fani ai lui „U”, care numărau orele până la meciul sezonului. Fără incidente importante, fără să creeze probleme, aceștia și-au scandat dragostea pentru „U” Cluj. Au făcut-o și la meci, până în minutul 26, iar cei 600 de cfr-iști au încercat să le facă față.

Cadu a provocat bătaia

Tensiunea se simțea în aer, iar în minutul 27 totul s-a ruinat. Fotbalul a lăsat loc haosului, dar cei care au incitat spiritele nu au fost în tribune ci chiar în teren. Oamenii care trebuiau să ofere spectacol au distrus jocul. Mai întâi, doar Tudor a văzut un henț la Cristea, iar Cadu a transformat penalty-ul.
Căpitanul CFR-ului avea însă să facă o greșeală care a fost fatală derby-ului. A mers direct spre galeria lui „U” și i-a incitat pe fanii din peluză. Într-o clipă de nebunie, Mircea Bornescu l-a urmărit și l-a trântit cu pumnii la pământ. A urmat o bătaie generală, iar când spiritele păreau că s-au calmat cei doi au încins o nouă bătaie, pe culoarul spre vestiare. „Lasă-mă că-l omor”, s-a auzit vocea lui Bornescu. Un oficial al lui „U” a sărit pe Cadu, iar Andone și întreaga bancă feroviară a sărit în apărarea portughezului.

CLICK AICI PENTRU ARTICOLUL COMPLET

CLICK AICI PENTRU LOCUL 1 –->

Publicat: 20 05. 2012, 16:00
Actualizat: 20 05. 2012, 17:56