21 de zile de fotbal neîntrerupt!
În perioada 10-30 septembrie, românii au parte de meciuri în
fiecare zi, fie că e vorba de Liga I sau de confruntări
europene
Fotbalul românesc începe să semene cu cel din Premier League. Din
păcate, măcar deocamdată, nu ca valoare, ci doar ca volum. Între 10
și 30 septembrie, echipele din Liga I au parte de un adevărat tur
de forță.
Începând de pe 10 septembrie, până la sfârșitul lunii, cu excepția
a două zile, microbiștii nu au nicio după-amiază în care să nu se
fi consumat măcar un meci al echipelor românești, fie că a fost sau
va fi vorba de Liga I, Cupa României, Liga Campionilor sau Europa
League. Este vorba de 20 de zile nelipsite de fotbal de înalt
nivel, o premieră pentru România. Cele mai solicitate echipe în
acest interval sunt Steaua și CFR Cluj.
Steaua,
trei meciuri în șase zile!
Steliștii au jucat luni cu Astra Ploiești, mâine se confruntă cu
Gaz Metan Craiova în Cupa României, iar duminică vor întâlni Oțelul
la Galați, deci trei partide în șase zile! În singurele zile în
care românii nu au avut sau nu vor avea partide cu vreun club
autohton implicat, 14 și 29 septembrie, au avut în schimb parte de
meciurile Ligii Campionilor.