3-0 pentru Dinamo?

„Câinii“ pot beneficia de situația dezastruoasă a adversarilor.

Duminică după-amiază, liderul întâlnește în „Ștefan cel Mare“ echipa fostului jucător al lui Dinamo, Liviu Ciobotariu. Sau așa ar trebui, pentru că la clubul ilfovean criza financiară i-a lăsat pe jucători cu buzunarele goale. Cum fotbaliștii nu și-au mai primit salariul de cinci luni, au decis să intre în grevă generală, iar de azi nu se vor mai prezenta la antrenamente. De altfel, elevii lui „Ciobi“ au înștiințat în mod oficial conducerea echipei de decizia luată. Mai mult, ei se gândesc să nu se prezinte nici la meciul cu Dinamo, astfel că liderul poate câștiga cu 3-0 la masa verde.

„Nu mă întrebați de meciul cu Dinamo, pentru că nu știu dacă o să se joace. Noi nu ne-am mai primit banii de aproape o jumătate de an și nu vrem să ne mai antrenăm în condițiile astea. O să dăm și un comunicat de presă prin vocea căpitanului nostru. Dacă nu ne primim banii, nu jucăm cu Dinamo“, a spus aseară Chiacu.

„Chiar în urmă cu o săptămână, jucătorii și-au luat salariile pe noiembrie. CS Otopeni e un club care ține de primărie, banii există în cont, dar întârzierea cu care s-a votat bugetul la nivel guvernamental ne-a împiedicat să efectuăm plățile. Trebuie să ne supunem legilor țării, iar când se va aproba bugetul la nivel local, vom achita res-tanțele. Vom juca cu Dinamo!“, a explicat Lucian Ionescu, directorul de imagine al clubului.

„La Mediaș a fost un accident“

Ionel Dănciulescu a declarat ieri că remiza cu Gaz Metan de la Mediaș a fost doar o întâmplare. „A fost o oarecare supărare, normală după un semieșec. După meci eram triști cu toții și ne-am îmbărbătat, iar nea Mircea a făcut la fel. La Mediaș a fost un accident și trebuie să ne revanșăm în meciul următor“, a spus atacantul.

Pârvulescu, felicitat

După remiza de la Mediaș, scor 1-1, elevii lui Mircea Rednic l-au aplaudat pe marcatorul gazdelor, Paul Pârvulescu. „Chiar dacă le-am dat gol celor de la Dinamo, rămân cu picioarele pe pământ. După meci m-au felicitat Dănciulescu, Moți și Lobonț. Îi consider niște jucători extraordinari“, a spus Pârvulescu la Sport.ro.

Nu se bucură de răul Stelei

Marius Niculae a declarat că nu face sărbătoare din perioada nefastă prin care trece Steaua, pentru că situația în clasament se poate schimba extrem de repede. „Nu ne bucurăm de răul altora, pentru că orice este posibil. Pe Rapid toată lumea o dădea ieșită din lupta pentru titlu și iată că acum este aproape“, a spus Niculae.

Publicat: 11 03. 2009, 08:50
Actualizat: 11 03. 2009, 08:55