3 jucători de la Viitorul sunt OUT pentru meciul cu Dinamo. Anunțul făcut de Hagi

3 jucători de la Viitorul sunt OUT pentru meciul cu Dinamo. Anunțul făcut de Hagi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul și patronul Viitorului, Gheorghe Hagi, a prefațat duelul cu Dinamo din prima etapă, duminică, în cadrul unei conferințe de presă. Viitorul și Dinamo se vor înfrunta luni, la Ovidiu, de la ora 21:30, în prima etapă a noului sezon. Gazdele au deja un meci oficial la activ, Supercupa României, pe care au câștigat-o în dauna campioanei CFR Cluj, cu scorul de 1-0. La Dinamo va debuta oficial noul antrenor, Eugen Neagoe.

Hagi se declară optimist înaintea duelului cu Dinamo din prima etapă: „Suntem în fața unui nou început, care va fi greu. Trebuie să ne sacrificăm și să fim la fel de modești. Începem cu un meci acasă, contra unei rivale care are tradiție, istorie, care a făcut foarte multe schimbări în această vară. De la președinte și antrenor, care au foarte multă experiență. Au adus jucători care au meciuri în picioare, dar noi jucăm acasă și vrem să câștigăm. Ne dorim să luăm cele trei puncte, să facem un meci bun.

Am câștigat Supercupa, după un meci foarte bun la Ploiești cu CFR  și sper să continuăm pe aceeași linie. Am încredere mare în lot. Chiar dacă au plecat doi jucători importanți până acum (n.r Ianis Hagi și Tudor Băluță) și al treilea, Vână, în ultimele zile, sunt trei jucători care erau jucători de bază, jucători foarte buni, dar trebuie să avem soluții și cred că avem soluții.

Ianis e cel mai scump transfer al lui Viitorul, dar nu din România. E o sumă bună pentru noi. El a mers la o echipă foarte bună, o echipă care a câștigat campionatul, o echipă care e în Champions League, o echipa care formează jucători, o echipa care promovează jucători și îi formează la nivelul cel mai bun”, a spus Hagi, la conferința de presă.

Drăguș, Casap și Steliano Filip ratează meciul cu Dinamo

Hagi a vorbit și despre cele trei absențe din prima rundă, Denis Drăguș, Carlo Casap și Steliano Filip. Toți trei au probleme medicale. Ultimul are chiar probleme cardiace: „Probleme avem cu Drăguș, Casap și Filip, care se antrenează separat. Vor veni și ei lângă noi, sunt pe drumul cel bun. Dar nu fac parte din lot acum. În rest, toți jucătorii se află în cantonament. Mâine voi decide formația, trebuie să gestionăm foarte bine acest început de campionat, unde avem foarte multe meciuri și nu e ușor”, a spus Hagi.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"Tricolorul" care l-a dezamăgit pe MM Stoica după România - Bosnia: "M-a şocat, nu am crezut că se poate schimba…
Transformarea șocantă a Ancăi Badiu, fosta solistă a trupei Class! Pe vremuri era una dintre cele mai frumoase artiste
Transformarea șocantă a Ancăi Badiu, fosta solistă a trupei Class! Pe vremuri era una dintre cele mai frumoase artiste
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Beneficiul surprinzător pe care URINA de balenă îl aduce pentru ocean!
Beneficiul surprinzător pe care URINA de balenă îl aduce pentru ocean!
Cum arată sora cea mare a lui Octavian Popescu. Andreea întoarce toate privirile
Cum arată sora cea mare a lui Octavian Popescu. Andreea întoarce toate privirile
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată de acasă
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată…
George Simion, OUT?! Decizia lui Călin Georgescu care îl îngroapă pe liderul AUR la alegeri
George Simion, OUT?! Decizia lui Călin Georgescu care îl îngroapă pe liderul AUR la alegeri
O profesoară măritată de 31 de ani i-a forțat pe elevi să facă orgii cu ea și să poarte măști
O profesoară măritată de 31 de ani i-a forțat pe elevi să facă orgii cu ea și să poarte măști…
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×