3 momente care l-au SCOS DIN MINȚI pe Borcea!** Umilințele suferite în fața Stelei care îl fac să revină în forță la Dinamo! „Iuda din Liga I” a deschis drumul

Cristi Borcea s-a dezlănțuit după ce a aflat că nașul Gigi Becali l-a „furat” pe Paul Pârvulescu de sub nasul „câinilor” și anunță că Dinamo va aduce 4 sau 5 jucători în această iarnă, drept răspuns la afrontul patronului stelist.

Trădarea lui Pârvulescu e ultima dintr-o serie de lovituri primite în plin de Dinamo, serie începută cu transferul lui Pleșan la Steaua, în 2007 și continuată cu cel al lui Chiricheș, din toamna trecută.

Ce s-a întâmplat în cele trei cazuri:

1. Mihăiță Pleșan – 2007 – De la BKP, la Palat

„Iuda din Liga I” a jucat deja la patru mari rivale (Steaua, Dinamo, Timișoara și Craiova) însă cel mai puternic act de trădare a avut loc în vara lui 2007 când a jonglat cu șefii dinamoviști și cei steliști, în căutarea unui salariu mai bun. A negociat cu Steaua, a fugit la sediul BKP unde era așteptat de Iancu și Borcea, care se înțeleseseră în privința sumei de transfer, iar două ore mai târziu semna cu Steaua un contract pe 5 ani. „Am ales cu sufletul”, a fost prima declarație a mijlocașuli după ce a semnat.

2. Vlad Chiricheș – 2011 – De la Computerland, la Palat

Vara trecută, Vlad Chiricheș de la Pandurii negocia de zor cu Nicolae Badea în sediul Computerland, deși cu câteva ore în urmă bătuse palma cu Borcea pentru un transfer la Dinamo. „Cristi îi oferise un salariu ce creștea de la an la an, de la 9.000 de euro, până la 12.000 pe lună, dar domnul Badea s-a opus. I-a oferit jucătorului o sumă mult mai mică la discuțiile față în față, iar de aici și până la transferul la Steaua n-a mai fost decât un pas„, povestesc surse apropiate tânărului internațional. În aceeași noapte în care Chiricheș pleca de la Computerland, Becali îl chema la Palat și îi propunea un salariu clasic la Steaua: 10.000 de euro pe lună, plus bonusuri! Iar din această lună se va pregăti sub comanda lui Ilie Stan!

3. Paul Pârvulescu – 2012 De la „Câine până la moarte”, la „îmi dau viața pentru Steaua”

După ce a declarat dragoste eternă grupării roș-albe, Pârvulescu a uitat totul în câteva ore. A semnat cu Steaua în timp ce șefii dinamoviști încă negociau cu Gaz Metan Mediaș și a forțat ieșirea din „hibernare” a lui Cristi Borcea.

Publicat: 06 01. 2012, 13:44
Actualizat: 06 01. 2012, 13:45