3. Novak Martinovic: „O parte din inima mea va rămâne mereu acolo, în peluza Stelei. O să am sentimentul ăsta cu mine toată viața”
Poate cel mai iubit jucător străin din istoria Stelei, sârbul a fost ridicat de fani la nivel de idol după episodul de la Ploiești, din toamna anului 2011. Atunci, Novak Martinovic a sărit în apărarea lui George Galamaz, cel care a fost lovit cu pumnul în tâmplă de un suporter ploieștean intrat pe teren. Martinovic l-a doborât la pământ pe huligan, a fost dat afară de pe teren de arbitru, dar a intrat imediat în inimile fanilor. Aceștia i-au făcut un cadou cu totul special atunci când l-au afișat pe un banner alături de două alte nume iubite la Steaua: Lăcătuș și Rădoi.
Dragostea suporterilor a fost apreciată cum se cuvine de Martinovic, cel care și-a arătat atașamentul față de Steaua într-un interviu acordat ProSport la Belgrad, în toamna lui 2013. „Nu există cuvinte prin care să pot explica ce simt eu față de suporterii Stelei. O să țin sentimentul ăsta cu mine toată viața. O parte din inima mea o să fie mereu acolo, în peluză„, spunea atunci fundașul.