Cea mai fierbinte zi din fotbalul românesc a găsit federația total descoperită. Președintele Mircea Sandu (foto) și secretarul general Adalbert Kassai sunt plecați la Zürich, în Elveția, unde mâine au loc alegerile pentru funcția de președinte FIFA, iar Ionuț Lupescu este în concediu.
Ceilalți cu funcții de răspundere în FRF au găsit o soluție convenabilă: și-au închis telefoanele mobile! Joi este programată o ședință de Comitet Executiv, în care trebuie lămurite cel puțin câteva probleme.
1. Câte echipe va avea Liga I în sezonul viitor?
Conform ROAF, în cazul retrogradării unor echipe pe motiv de nelicențiere, locurile vacante vor fi ocupate de cluburile care au retrogradat din Liga I în campionatul precedent, cel mai bine clasate, care dețin licență. O singură echipă este însă eligibilă: Sportul Studențesc. Celelalte trei (Craiova, Brănești și Urziceni) nu au primit sau n-au solicitat licență. Conform regulamentului, nicio echipă din Liga a II-a nu poate lua locul uneia din primul eșalon (regulă adoptată în 2009, când Ceahlăul trebuia să retrogradeze, dar a rămas în Liga I pentru că Delta nu și-a luat licența). În aceste condiții, există trei variante: Liga I va continua cu 17 echipe, se va reduce la 16 (Sportul nu va fi invitată să rămână în primul eșalon) sau C. Ex. va lua o decizie excepțională și va schimba regulamentul permițând unei a cincea echipe să promoveze). 2. Poate Comitetul Executiv să salveze Timișoara?
Viorel Duru a anunțat ieri că hotărârile Comisiei de Licențiere sunt definitive și nu pot fi atacate nici la TAS, nici în instanțele civile. Timișoara mai are însă o speranță la Comitetul Executiv de mâine. Chiar dacă în ROAF nu există o prevedere prin care Comitetul Executiv poate lua decizii peste Comisia de Licențiere, membrii acestuia pot stabili competențe pe loc. Bănățenii speră să fie menținuți în Liga I fără drept de joc în cupele europene, deși o astfel de pretenție ar putea veni și de la Bistrița.
3. În ce Ligă va retrograda Craiova?
În mod normal, ținând cont de problemele pe care le-a avut la licențiere (divizare, datorii multiple), Universitatea ar trebui să ajungă direct în Liga a III-a, pentru că de anul acesta s-a introdus sistem de licențiere și la divizia secundă (cu aceleași criterii, exceptând plata datoriilor la stat). Totuși, surse din FRF susțin că în Comitetul Executiv se poate lua decizia invitării oltenilor în liga secundă.
4. Sportul începe sezonul cu două puncte minus?
Sportul Studențesc a terminat sezonul precedent fără să realizeze baremul impus de FRF (25 de puncte). Dacă este invitată să ia locul uneia dintre cele două retrogradate pe motiv de nelicențiere, va începe cu puncte minus sau acestea se vor șterge?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER