30.000 de euro pe lună îl costă Adrian Mutu și staff-ul său pe Adrian Mititelu! Ce colaborator al lui Laurențiu Reghecampf se alătură proiectului de la FC U Craiova | EXCLUSIV
Adrian Mutu și Adrian Mititelu Jr. au bătut palma și mai e doar o chestiune de zile până când „Briliantul” va fi prezentat ca noul antrenor al celor de la FC U Craiova.
Achiziția de lux a oltenilor nu e deloc ieftină. Nu mai puțin de 30.000 de euro pe lună va scoate familia Mititelu din buzunar pentru a acoperi toate costurile numirii lui Adrian Mutu pe banca echipei.
Florin Tene, fostul colaborator al lui Reghecampf, se alătură lui Mutu
Din cei 30.000 de euro, 14.000 de euro reprezintă doar salariul lui Adrian Mutu la FC U Craiova. Restul banilor vor fi folosiți pentru colaboratorii „Briliantului”.
Nicolae Grigore (37 de ani) va fi secundul lui Mutu, la fel ca la naționala U21. Antrenor cu portarii va fi Florin Tene (52 de ani), fost colaborator al lui Laurențiu Reghecampf la FCSB, dar și la echipele din zona arabă unde au antrenat împreună. În staff-ul lui Adrian Mutu va veni și un metodist.
Așadar, cei 4 oameni vor costa Craiova 30.000 de euro pe lună. Totuși, și ambițiile sunt mari, Mutu (42 de ani) își dorește să ajungă în play-off cu oltenii încă din primul an după promovarea în Liga 1.
Mutu, peste Todoran de la FCSB
Salariu lunar de 14.000 de euro pe care Mutu l-ar încasa la formația olteană îl plasează peste tehnicianul celor de la FCSB, Dinu Todoran, care va primi salariul-tip pe care Gigi Becali îl dă, 10.000 de euro pe lună.
„Briliantul” este liber de contract după ce i s-a terminat contractul cu FRF, acolo unde era selecționerul naționalei României U21.
„Sunt în discuții cu mai multe echipe în acest moment, printre care și FC U Craiova. Au un proiect interesant. Veți vedea în zilele următoare unde merg, dar ce este important acum este ca echipele acestea să își rezolve situațiile cu actualii antrenori”, spunea zilele trecute Adrian Mutu, pentru ProSport.