3,5 milioane de euro va lua Lopez Caro la Vaslui!
Vaslui a dat lovitura: partronul Adrian Porumboiu l-a convins pe
fostul antrenor al lui Real Madrid, Juan Ramon Lopez Caro, să vină
în Moldova. Mutarea l-a costat însă destul de mult: aproximativ 1,2
milioane de euro pe sezon.
Adrian Porumboiu a plecat ieri în vacanță la New York, nu
înainte de a se asigura însă că echipa sa va avea un antrenor de
renume. Juan Ramon Lopez Caro, căci despre el este vorba, a stat pe
banca lui Real Madrid în returul sezonului 2005-2006, obținând la
final locul secund în Primera Division. În acest moment, Caro este
selecționerul naționalei de tineret a Spaniei, acesta având
experiență în colaborarea cu tinerii jucători după ce a antrenat
mulți ani la Real Madrid II.
Mai în glumă, mai în serios, oficialii Vasluiului spun că l-au
adus pe noul „Benitez”, după ce actualul tehnician al lui Inter a
debutat tot la echipa a doua a Realului. Pentru a-l convinge să
vină în România pe Caro, Porumboiu i-a oferit acestuia un salariu
de 3,5 milioane de euro pentru cei trei ani de contract, la care se
vor adăuga bonusuri de performanță.