Atacantul la care Steaua a renunțat cu ușurință face spectacol în Ucraina. Maicon Pereira de Oliveira a marcat deja toate cele patru goluri ale ucrainenilor în acest sezon. Brazilianul nu regretă că steliștii l-au trimis acasă, însă spune că aceștia trebuie să-i achite cât mai repede restanțele salariale de trei luni, altfel va da clubul roș-albastru în judecată la FIFA.
Maicon amenință Steaua cu FIFA: „I-aș fi ajutat, dar nu m-au lăsat!”** De ce i s-a părut imposibilă colaborarea cu Becali Maicon, din România te sun… Mersi pentru telefon. Chiar voiam să știu ce mai face prietenul meu Geraldo, nu am mai apucat să vorbesc cu el. E accidentat, nu?
Din păcate…. Să-i transmiți salutările mele și multă sănătate. M-ai sunat să mă întrebi despre Steaua sau să mă feliciți pentru golurile pe care le-am dat? „Mi-am făcut datoria atât cât mi s-a permis”
Pentru ambele lucruri. Spune-ne mai întâi cum te simți acum, după ce ai plecat din România? Mă simt bine, sunt liniștit. Cred că deja se vede și prin golurile pe care reușesc să le dau aproape etapă de etapă.
Regreți că nu ai rămas la Steaua? Nu-mi pare rău. Consider că mi-am făcut datoria pentru Steaua, atât cât mi s-a permis, pentru că știți cu toții că nu mi s-a dat ocazia să arăt tot ce pot. Din păcate, cei de la Luțk au cerut mulți bani pe mine și chiar dacă Gigi Becali mi-a promis că va achita suma, într-un final n-a mai făcut‑o. Asta e, merg înainte.
Cu ce amintire frumoasă rămâi din România? Steaua e un club foarte mare. Mi-a plăcut enorm să joc acolo, toți au fost buni cu mine, m-au ajutat și respectat. Îi mulțumesc în special șoferului de autocar, care m-a sprijinit cel mai mult în toate.
„Nu poți lucra cu Gigi Becali!”
Cum te simțeai atunci când vedeai că vin atâția jucători noi și că tu nu vei rămâne? Nu mă afecta cu nimic. Mai degrabă mă durea să văd faptul că trece timpul și că eu nu primesc salariile care mi se cuveneau și că eram singurul care nu era plătit. Nici până în ziua de azi nu s-a rezolvat această problemă, am de primit trei salarii și nu reușesc să dau de nimeni din acel club. Sper să vadă acest interviu. Să-i dau în judecată e ultimul lucru pe care aș vrea să-l fac.
Ce relație ai avut cu cei din stafful Stelei? Să încep cu Gigi Becali. Dânsul este un om extrem de dificil, rar mi-a fost dat să văd așa persoană. Astăzi spunea ceva frumos, iar mâine tuna și fulgera. Niciodată nu știai la ce să te aștepți, nu poți să lucrezi cu așa un om. Despre Meme Stoica, nu am ce să-i reproșez, este un om extraordinar. Nu pot să uit cum m-a ajutat atunci când eram la un pas să fiu dat afară din casă pentru că Steaua nu plătise chiria. Dânsul a adus bani de-acasă și a rezolvat totul. Acum Steaua trece printr-o perioadă dificilă. A rămas fără stadion și suferă în continuare fără un om care să marcheze. Ai ceva să le transmiți foștilor colegi? Nu știam că stadionul nu era al Stelei. E păcat să se întâmple așa ceva cu o echipă atât de frumoasă. Sper să treacă rapid peste această problemă și să-și găsească și un om care să marcheze goluri. Aș fi vrut să-i mai ajut, dar din păcate nu am fost lăsat.
M-am simțit foarte bine atunci când am ajutat Steaua ca în meciul cu Sportul să învingă pe final Maicon Pereira de Oliveira, fost atacant Steaua
El a fost sâmburele de scandal între MM și Teia E interesant să-l vezi acum pe Maicon ce frumos vorbește despre Meme, deși managerul stelist a fost cel care s-a opus venirii sale la Steaua. Până la urmă s-a demonstrat că Mihai Stoica nu avea nimic cu jucătorul, ci era indignat că altcineva, în cazul acesta Teia Sponte, propunea jucători fără a-l consulta pe el. De fapt, brazilianul nu era decât o victimă a războiului intern de la Steaua.
800 de mii de euro era suma pentru care Maicon putea fi cumpărat definitiv de la Volin Luțk
3 goluri a marcat sud-americanul pentru Steaua în returul trecut
30 de mii de euro mai are Steaua să-i plătească lui Maicon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER