40.000.000 € a investit Iancu pentru a ajunge în Cupa UEFA
Marian Iancu spune că, după trei de ani investiții, a făcut din Poli Tomișoara una dintre cele mai importante echipe din Liga I.
Cât v-a costat să ajungeți după trei ani în Cupa UEFA?
Între 35 și 40 de milioane de euro. Cam 20 de milioane investiții de tot felul și 16 milioane de euro este capitalul social al societății care administrează clubul. Nu vreau să număr exact…
Oricine bagă 40 de milioane de euro într-o echipă din Liga I poate juca în UEFA?
Teoretic da, și poate chiar și mai repede decât am reușit noi. Problema e că noi, echipele care deja am ajuns la un anumit nivel, nu vom sta, ci vom continua să investim. Noi am atins un palier de experiență în administrare, de dezvoltare. Nu cred că i-ar fi ușor cuiva care, să zicem, de mâine ar investi 40 de milioane la o echipă oarecare din Liga I să ajungă din urmă cluburile din top.
Conduceți un club matur acum?
Suntem la un alt nivel decât acum doi-trei ani. Deja avem alte relații în țară și afară, vorbim altfel cu oamenii din fotbal. Atunci când am vândut, am făcut-o foarte bine, la cumpărat în ultima vreme stăm la fel bine. Cred că, în actualul ritm de creștere, în următorii 6-7 ani putem urmări să înregistrăm profit pe care să îl investim în continuare în echipă. Nu am de ce să plec cu banii acasă.
Și mai trebuie investit mult?
În stadion am fi gata să băgăm 30 de milioane oricând, dar nu avem o bază juridică pentru aceasta. Nu ne înțelegem bine cu instituția care are stadionul, relațiile sunt ca la Polul Nord, noi am vrea să fie ca în Africa. Achizițiile de jucători decurg mult mai bine acum, când avem un nume și putem să le propunem fotbaliștilor un traseu în Europa.
Marian Iancu președinte Poli Timișoara