5 goluri la un meci de 5 stele! CFR a câștigat cu 3-2 în fața Astrei, într-o partidă cu reveniri, accidentări, eliminări, penalty ratat și tensiune maximă
Șumudică avea motiv de insomnii înainte de jocul cu CFR-ului lui Miriuță. Îl învinsese doar o dată pe tehnicianul clujenilor, iar acesta îi cauzase două înfrângeri pe care Șumi nu le poate uita. 5-1 pentru ardelean, atât cu CFR cât și cu ASA. Era duelul în care trebuia să se arate care dintre cele două echipe va urmări Steaua, în lupta pentru titlu. A fost nebunie în prima repriză din Gruia.Șumudică a fost primul care a sărit de pe bancă, de bucurie. Ioniță a plecat la limita offside-ului și a marcat cu șpițul, a la Ronaldo, după doar 3 minute. Apoi a venit bara lui Budescu, din lovitură liberă și reflexul lui Mincă la reluarea lui Săpunaru (8). N-a fost 2-0, iar Astra a căzut total din acel moment. CFR a venit în valuri, înspre poarta lui Lung. Golul lui Omrani s-a anulat greșit (11), pentru ca apoi egalarea să vină normal, din devierea cu capul a lui Păun (15). Nu era ziua Astrei și asta s-a văzut. Ghinioanele nu i-au ocolit pe giurgiuveni și au început minutele de coșmar pentru ei. Omrani a fost în offside, dar a tras puternic după fluier, în barba lui Silviu Lung, care a ajuns la urgențe (18). Apoi s-a accidentat Teixeira, iar Marius Șumudică a fost eliminat de Colțescu pentru că ceruse avantaj la o fază (44). În prelungiri, Deac a introdus în poartă mingea deviată nefericit de Iliev și clujenii au întors scorul până la pauză, 2-1 (45+1).
Prelungiri cu pulsul la maxim
Repriza a doua a fost mai calmă decât prima, dar tot cu CFR-ul în control. Astra n-a mai creat pericol, iar Omrani s-a simțit foarte bine între fundașii lui Șumudică. A venit și golul pentru francez și liniștea pentru Miriuță și CFR. Lovitură de cap, în fața lui Seto și era 3-1 (73). Văzându-se deja cu prima victorie în play-off, clujenii l-au debutat și pe Antal, iar fostul golgheter al campionatului putea debuta cu gol. A fost penalty pentru CFR, la duelul Iliev – Omrani, iar Antal s-a gândit să bată el, dar a ratat (72). Această ratare avea să fie dătătoare de emoții pentru CFR. Săpunaru a marcat, după respingerea în față a lui Mincă (90) și a readus nivelul de tensiune la maximum, în Gruia. În ultimul minut de prelungiri nimeni n-a mai respirat pe stadion. A fost lovitură liberă pentru Astra, de la 18 metri de poartă, dar Mincă a scos incredibil șutul la vinclu a lui Fabricio (90+3). S-a auzit fluierul și nebunia s-a încheiat. Cel mai bun meci de până acum în play-off a fost câștigat de CFR, care se gândește la titlu.
CFR – Astra 3-2 (Păun 15, Deac 45+1, Omrani 72 / Ioniță 3, Săpunaru 90)
- CFR: Mincă – Lopes, Larie, A. Mureșan, Camora – Nascimento, Gomelt – Deac, Păun, Nouvier – Omrani
- Rezerve: Marc, Peteleu, Horj, L. Rus, Antal, Juan Carlos, Bud
- Astra: Lung jr. – Stan, Săpunaru, Fabricio, J. Morais – Seto, Lovin – Ioniță, Budescu, Teixeira – Niculae
- Rezerve: Ivanov, Belu – Iordache, Buș, Florea, Oros, Boubacar, Pițian
22:31 FINAL! CFR – ASTRA 3-2. Clujenii se impun împotriva campioanei României și ajung la 25 de puncte, două mai puțin decât FCSB și Viitorul și două peste CS U Craiova și Astra.
22:29 Ocazie uriașă ratată de Astra în prelungirile partidei. Campionii au beneficiat de o lovitură liberă de la marginea careului, Fabricio șutează, iar Mincă scoate în corner printr-un reflex de excepție.
22:26 GOOOL ASTRA! Chiar în momentele în care giurgiuvenii păreau că nu mai pote reveni, Daniel Niculae șutează din interiorul careului, Mincă respinge în față, iar acolo apare Săpunaru care macrhează din doi metru pentru un final „incendiar” de meci.
22:22 Astra pare sleită de puteri, așa cum recunoștea și Marius Șumudică în urcă cu câteva zile, iar campionii României nu reușesc să construiască faze coerente care să amenințe poarta lui Mincă.
22:12 PENALTY RATAT! Campionii României sunt în corzi în aceste momente. Iliev îl agață în careu pe Omrani, iar Colțescu nu ezită și arată punctul cu var. Antal este cel care pune mingea la 11 metri, trage, dar portarul Astrei ghicește colțul și păstrează scorul de 3-1 pentru gazde.
22:08 GOOOL CFR! Clujenii iau un avans liniștitor, după ce cel mai activ om al echipei, Omrani, a apărut foarte bine la un corner bătut de Nouvier și îl învinge pe Iliev.
21:58 Contrar așteptărilor, meciul s-a mai domolit în repriza secundă semn că ambii tehnicieni au transmis câteva directive tactice la vestiare. CFR plimbă mai mult mingea în jumătatea adversă a adversarilor, dar fără ocazii notabile.
21:51 Clujenii conduc autoritar meciul din Gruia în acest moment. Deși sunt conduși, campionii României au fost masați în propria jumătate, în aceste prime minute ale reprizei secunde, iar Omrani și Deac sunt cei care orchestrează atacurile echipei gazdă.
21:42 A început actul secund al meciului de la Cluj, iar după cum au arătat primele 45 de minute repriza secundă promite să fie la fel de spectaculoasă precum prima.
21:19 GOOOL CFR! Poate cel mai periculos om al ardelenilor, Omrani, are o nouă pătrundere în careul advers, șutează pe direcția lui Iliev, care respinge, iar mingea ajunge în mod norocos la Deac, care își aduce echipa în avantaj printr-un șut din câțiva metri.
21:15 Meci „încins” în Gruia. Se joacă de la o poartă la alta, iar nervii cedează la fiecare fază. Omrani nimerește bara, ca mai apoi astralii să ia „foc” la o acțiune care nu anunța nimic. Centralul partidei, Sebastian Colțescu, se duce spre Șumudică și îi face semn să părăsească terenul. Antrenorul campionilor face semne că rămâne pe loc și nu urcă în tribună, iar în conflict intervine și Budescu, care este avertizat cu cartonașul galben, ca mai apoi să-l înjure pe centralul partidei. Colțescu îi face semn lui Șumi că are trei minute să părăsească terenul, iar antrenorul Astrei se conformează și urcă în tribuna din spatele băncilor de rezerve.
21:05 Meciul continuă să aibă ritm, iar importanța celor trei puncte reiese din fiecare pas făcut de fotbaliștii celor două echipe. CFR e din nou periculoasă, dar Larie trece pe sub o centrare excelentă a lui Nascimento, iar Iliev reține fără probleme un șut de la distanță al lui Camora.
20:54 Omrani este surprins în offside de tușierul partidei, centralul fluieră, dar francezul trage spre poartă și îl lovește în figură, din câțiva metri, pe Silviu Lung jr. Deși părea că-și va reveni rapid, starea portarului nu s-a îmbunătățit, fiind comoționat, și a fost nevoie de intervenția ambulanței pentru a fi transportat la spital, fiind înlocuit cu Plamen Iliev.
20:47 GOOOOOL CFR! Tiago Lopes centrează din banda dreaptă și Păun marchează cu o lovitură de cap din 10 metri.
20:43 Gol anulat eronat pentru CFR. Omrani a trimis în poartă, dar de la margine s-a semnalizat offside. Reluările au arătat că fostul jucător al lui Marseille era în poziție regulamentară.
20:40 Dublă ocazie pentru Astra. Întăi Budescu a trimis în bară din lovitură liberă, apoi Săpunaru aflat la recuperare a șutat fix pe direcția lui Mincă.
20:33 GOOOOL Astra! Alex Ioniță a scăpat unu la unu cu portarul Mincă și l-a executat cu un șut la colțul scurt. Totuși, ardelenii au luat foc după ce poziția în care se afla marcatorul este suspectă de offside.
20:30 A început prima partida a celei de-a doua etape a play-off-ului
Cele două echipe care se întâlnesc în această seară de la 20:30 se luptă pentru prima victorie după pătrunderea în play-off. Fără probleme de efectiv, Miriuță și Șumudică vor aunca în luptă cele mai bune formații pe care le au la dispoziție, iar miza e destul de mare, ținând cont că CFR și Astra sunt la cinci, respectiv patru puncte diferență de liderul FCSB.
În a doua etapă a play-off-ului, echipa gazdă vine după o înfrângere în fața liderului, scor 0-2, pe Arena Națională, într-un meci extrem de disputat în care clujenii au arătat extrem de bine ofensiv, dar au fost învinși de Gnohere și lovitura liberă superb executată de Ovidiu Popescu. De cealaltă parte, campionii României vin după o remiză, pe teren propriu, cu CS U Craiova, meci controlat de la un capăt la celălalt de elevii lui Șumudică.
Vasile Miriuță pornește cu un moral excelent, după ce și-a prelungit contractul cu echipa pe care o antrenează până în vara lui 2018: „Am o relație bună cu conducerea, suporterii și jucătorii. Am semnat prelungirea până pe 30 iunie 2018. Nu am discutat despre obiective, vedem la sfârșitul campionatului. Probabil, unul dintre primele 3 locuri. La anul va fi altceva! Sunt sigur că vom aduce jucători foarte buni și ne batem la campionat. Chiar dacă nu facem transferurile Stelei, poate vom aduce jucători mai buni ca ei, avem relații în Europa”.
Atuul astralilor îl reprezintă forma excelentă pe care au avut-o în ultima perioadă, 8 victorii, în 9 meciuri: „Cred că va fi destul de greu să luăm titlul în acest sezon, pentru că am avut o perioadă extraordinară și am stors tot ce puteam din acest grup. Sunt ca o lămâie stoarsă și va fi destul de greu. Dacă vom lua titlul, mă vopsesc, mă fac ce culoare vreți voi. Sunt șanse destul de mici ca eu să mai rămân la Astra din vară. Nu am primit încă vreo ofertă pentru prelungire, dar nu acest aspect mă interesează pe mine. Prima condiție pe care o pun este legată de campania de transferuri, iar aici mă refer la stabilitatea lotului”.