5 indisponibili pentru Mulțescu, înainte de ultimul meci din turul sezonului: „Eu mă gândesc încă la Ligă”. Tehnicianul exclude varianta plecării de la Petrolul: ” Câinele nu pleacă de la măcelarie”

Tehnicianul echipei Petrolul Ploiești, Gheorghe Mulțescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că formația sa este favorită la meciul de pe teren propriu cu Concordia Chiajna, un joc care în opinia sa are încărcătura unei partide decisive.

Este ultimul joc din an, de aceea e foarte greu, cu încărcătura unei partide decisive. Suntem favoriți, jucăm acasă, dar un rol îl va avea și terenul, care va fi greu, însă va trebui să ne acomodăm cu el. Avem unele indisponibilități – Gerson, Fanchone, Marinescu, Priso, iar Geraldo este incert. Sunt mulțumit că am păstrat un echilibru la nivelul echipei, argumentul forte fiind acela că salariile sunt la zi. O să am grijă ca băieții să nu se gândească la vacanță. I-am simțit, trebuie să-și ia salariul pe 15 decembrie. În ceea ce mă privește, nu mă gândesc să plec. De ce să plec? Câinele nu pleacă de la măcelarie! Am creionat programul pentru iarnă, mai multe detalii, după ultima etapă. Dacă în iarnă se va face un transfer în beneficiul clubului, este normal ca jucătorul respectiv să plece. Eu mă gândesc încă la Liga Campionilor. Faptul că suntem în obiectiv, în campionat și în Cupă, este un argument, dar nu decisiv. În ultimele 3-4 meciuri, Petrolul a avut un joc de atac, dar cu risc calculat. Am vrut o partitură pragmatică pentru că ne-a interesat rezultatul la fiecare joc„, a spus Mulțescu.

Tehnicianul a divulgat alegerea sa la titlul de jucatorul anului: „L-am votat pe Sânmărtean, pe care, alături de Teixeira îl consider cel mai bun jucător al Ligii1. La ei, vârsta cronologică nu este aceeași cu cea biologică. Au de partea lor geneticul și viața sportivă, ambele foarte importante. În plus, vinul cele mai bun care e, nu cel vechi?„.

Mulțescu a mai spus că între primii trei jucatori pe posturi din campionat sunt mai multi elevi ai săi: Geraldo, Alcenat, Albin, De Lucas, Tamuz, Pecanha. Cel din urmă a primit o apreciere suplimentară: „Îi datorăm mult lui Pecanha, poate, dacă era el în poartă la meciul cu Steaua, altul era rezultatul. Am luptat și voi lupta în continuare să bat Steaua!

Formația Petrolul Ploiești va întâlni echipa Concordia Chiajna, luni, pe teren propriu, de la ora 20.30, în etapa a XVII-a a Ligii I.

Publicat: 06 12. 2014, 15:15
Actualizat: 06 12. 2014, 15:16