5 portari la reunirea Gloriei!** Vezi de ce a absentat Moraes
Jucătorii Gloriei Bistrița s-au reunit luni, 10 ianuarie, la
Stadionul Municipal, pentru a relua pregătirile în vederea
returului.
De la reunire au absentat Ionuț Peteleu, Souleymane Keita, Cristian
Coroian, Moraes Junior (învoiți).
Atacantul dorit de Steaua, Junior Moraes, va reveni în România abia
la finalul săptămânii, fiind învoit din cauza unor probleme
medicale.
„Începe o perioadă foarte grea, de acumulări. Această
săptămână va fi una de reacomodare la efort. Va urma apoi un
cantonament de zece zile, în care ne vom axa pe pregătirea fizică,
iar în Antalya vom face antrenamente specifice și vom susține zece
meciuri de verificare. Intrăm, cum se spune, în linie dreaptă a
pregătirilor, pentru că ne așteaptă un retur foarte dificil. Mai
avem de tras, de adunat puncte, iar pregătirea fizică va conta
foarte mult. Avem și câțiva jucători noi, probabil vor mai veni, și
până la sfârșitul perioadei vom vedea cine rămâne„, a
declarat antrenorul principal al Bistriței, Nicolae Manea.
Gloria se va pregăti la Bistrița până în 27 ianuarie, iar din 28
ianuarie până în 15 februarie „alb-albaștrii” vor efectua un stagiu
de pregatire în Antalya.
Jucatorii prezenți la reunirea Gloriei:
Portari: Călin Albuț, Ionuț Irimia, Petru Țurcaș,
Alexandru Greab, Ciprian Botoșer (ultima dată la FCM Târgu
Mureș);
Fundași: Alexandru Tudose, Valentin Năstase,
Gabriel Velcovici, Cosmin Frăsinescu, Lukasz Szukala, Sebastian
Achim, Ionuț Costache (ultima oară la Poli Iași), Allan Olesen
(Danemarca, ultima oară la FK Haugesund);
Mijlocași: Ciprian Petre, Adrian Nalați, Radu
Mărginean, Robert Săceanu, Gigel Ene, Cornel Predescu, Paul Anton,
Liviu Băjenaru, Claudiu Rogozan;
Atacanți: Tibor Moldovan, Diogo Ramos, Otniel
Sighiartău (ultima oară la FC Silvania), Marius Curtuiuș (revenit
de la Arieșul Turda).
Sursa: www.acfgloria.ro