5 povești despre Vasile Turcu. Pantofii de crocodil, intruziunea, sacoșa cu bani, vaca de muls și procesul încheiat cu două zile înainte de a muri

Redactor:
Andru Nenciu
5 povești despre Vasile Turcu. Pantofii de crocodil, intruziunea, sacoșa cu bani, vaca de muls și procesul încheiat cu două zile înainte de a muri
  • Publicat:
  • Actualizat:

de Andru Nenciu

Vasile Turcu a murit joi dimineață, la vârsta de 62 de ani, la mai bine de o săptămână după ce încercase să se sinucidă prin spânzurare. Pe 1 martie, fostul afacerist a fost găsit de familie spânzurat în propria locuință, fiind ulterior resuscitat și transportat la Spitalul de Urgență Floreasca. Reprezentanții legali au găsit și un bilet de adio al lui Vasile Turcu, în care acesta își cerea scuze familiei. Prin declarațiile unor apropiați, ProSport vă prezintă câteva lucruri despre fostul investitor de la Dinamo pentru a putea pne informațiile într-un context mai larg.
 

1. SACOȘA CU BANI | Handbalul, sportul în care jucătorii fac mereu henț. „Nu-mi dau seama de ce a făcut acest gest. De ce n-am făcut-o eu!?”

Ușa în sport i se deschidea de fostul conducător de la CS Dinamo, Marcel Popescu, la începutul anilor 2000. Mai precis, ușa secției de handbal. Într-o perioadă în care echipa masculină înota în ape tulburi, patronul de la Romconstruct promitea marea cu sarea. Și s-a ținut de cuvânt.

„A venit la noi un domn care vrea să bage bani în sportul în care jucătorii fac mereu henț”, se răspândea rapid vestea în vestiarul anticei săli din Ștefan cel Mare. Investitorul necunoscut până atunci publicului larg asigura un climat financiar dătător de speranțe, iar rezultatele urmau să apară. Dinamo Romconstruct se califica în 2004 în semifinalele Cupei EHF după un sfert cu Nordholm, iar penultimul act cu spaniolii de la Altea devenea dramatic.

În tur, Marian Cozma și colegii lui se distanțaseră la un moment dat la șase goluri, însă ibericii au egalat pe final. Altea avea să se impună în retur la o diferență de patru goluri, iar finala cu nemții de la Kiel rămânea doar un vis pentru noul proiect al lui Vasile Turcu. Povestește pentru ProSport Petre Cozma, tatăl regretatului Marian Cozma. ‘Dinamo avea o perioadă dificilă până să vină el, dar se vedea că e un tip sufletist. S-a apropiat rapid de jucători și prin felul lui de a fi, dar și prin generozitatea lui. Mi-amintesc că, la un moment dat, venea cu sacoșa cu bani la meciuri. Pe Marian îl iubea foarte mult. Nu-mi dau seama de ce a vrut să se sinucidă, ce oare l-ar fi împins… De ce n-am făcut-o eu!? La ce mi s-a întâmplat mie. Greutățile trebuie să le duci, să le cari în spate și să le lași apoi în urmă”. Cu un investitor potent din punct de vedere financiar, Dinamo se lupta cu greii din handbalul românesc, dar echipa de handbal devenea doar punctul de plecare într-u cursă aducătoare de faimă, dar și de bătălii și investiții care aveau să-l uzeze.

7-le tip de la Dinamo Romconstruct: Iulian Strat – Mihai Cojocea, Rareș Jurcă, Marian Cozma (Ion Mocanu), Rareș Fortuneanu,  Eliodor Voica (Adrian Petrea), Gabi Armanu (Dorin Purcărea)

2. MUSAFIRUL NEPOFTIT | „Se mai și băga la echipă!”

Cu sacoul de investitor pe umăr, Turcu reconfigura obiectivele pe semicerc, dar, din prea mult elan, nu-și putea reprima instinctul de a transmite o morișcă de invitații. Nu se băga peste antrenori, dar…

Cotat drept unul dintre cei mai buni centri români de după Revoluție, Rareș Fortuneanu ocupă în prezent funcția de antrenor secund la gruparea St. Raphael, loc 4 în puternicul campionat al Franței. Fostul jucător de la Dinamo și de la națională ne introduce în atmosfera echipei de la începutul anilor 2000. „Vasile Turcu este cel care m-a adus înapoi în țară, eu jucam în Israel. Îl pun în categoria celor care au ridicat nivelul salariilor în handbalul masculin, alături de Petru Paleu (n.r. – fost investitor la Fibrexnylon Săvinești). A contribuit la creșterea nivelului de trai al jucătorilor și la ambiția cluburilor de a transfera handbaliști bine cotați. A fost un dinamovist convins, ca orice conducător care dădea bani se mai și băga la echipă, dar acest lucru s-a văzut și la fotbal. A făcut și lucruri bune și rele, dar până la urmă a fost unul dintre oamenii care și-a băgat banii lui la sport.

Venea destul de des la echipă, totul a fost bine cât salariile au fost respectate la zi. După ce am început să pierdem, lucrurile s-au mai deteriorat, iar ulterior el a plecat la fotbal. Îmi aduc aminte că în sezonul 2003-2004 aveam 6 puncte avans față de Constanța, dar federația a schimbat regulamentul în timpul competiției, a introdus play-off-ul, iar acolo am pierdut. Îmi pare rău că Vasile Turcu a ajuns într-o astfel de situație”, spune Rareș Fortuneanu pentru ProSport.

3. VACA DE MULS | Cum a crescut prețul lui Miranda de la 100.000 de euro la 800.000 după o noapte de poker

Cu o detentă căpătată pe linia de 9 metri, Vasile Turcu avea să coboare treptele din Complexul Dinamo prin 2005, după doi ani de investiții în vestiarul băieților care făceau henț. Ispitit de faima domnilor cu cravate roșii de la FC Dinamo, Turcu își deschidea larg portiera de la vaporul negru la prima bătaie cu pumnul în geam a unui agent FIFA. „Giovani Becali l-a adus la Dinamo”, spune Ionel Ganea.

Tip cu dare de mână și avid de popularitate, Turcu își continua cursa în lumea bună a sportului. De pe alte poziții de această dată. Intrat deja într-un vârtej din care cu greu mai poți evada, nea Vasile punea pe masă cărămizi întregi de bani. Și cum obiectivele echipei puteau fi atinse doar cu jucători valoroși, Turcu se transfora ad-hoc în vârful de sabie al investitorilor de la Dinamo. Altruismul său și deschiderea l-au azvârlit în situații de care era total străin. Dă timpul înapoi un personaj important din fotbalul românesc. „După o partidă de poker jucată într-o noapte de Giovani, Borcea și alți corifei, Cristi a avut ideea de a aduce rapid un atacant rasat. Argentinianul Miranda era dorit și de Steaua, dar el valora cam 200.000 de euro. Dintr-o dată, ca să le ia fața rivalilor, Borcea s-a gândit să-l sune pe Vasile și să-i spună că sud-americanul le va scăpa printre degete dacă nu fac rost de 800.000 de euro. Turcu s-a dat peste cap și a făcut rost de 600.000 în câteva ore. Miranda a fost prezentat în sala de evenimente de la CS Dinamo, fanii erau în extaz… n-aveai loc de Vasile pe la GSP TV, Sport.ro, Telesport… Bani aruncați pe fereastră! Miranda s-a dovedit o mare țeapă”. Din stolul de dorințe ale oamenilor de la Dinamo, Turcu prindea repede una-două. Și le concretiza. Nu conta că Miranda sau un altul întregeau grupul de calamități trecute prin Ștefan cel Mare. Misiunea era îndeplinită. Face o incursiune în trecut un fost antrenor de la Dinamo. „Când nimeni nu știa cum să-l aducă pe Torje la Dinamo, Vasile a găsit soluția. S-a dus după el la Timișoara și de-acolo a apărut celebra lui declarație: >”. Din tranzacție, se spune că Torje s-ar fi ales și cu o clădire din apropierea stadionului din Șoseaua Ștefan cel Mare, imobil ce-i aparținea lui Borcea. 

Turcu obișnuia să se umfle în pene, dar nu se călca niciodată pe bombeuri cu ceilalți capi de la Dinamo. A știut cum să se evidențieze în conducerea multicefală de la Dinamo și avea bucurii mărunte. „Îi plăcea să apară la televizor. Se simțea bine. Nu-și dădea seama că e o vacă de muls. Era o vacă de muls cu inimă mare”, spune, sub protecția anonimatului, un fost conducător din fotbal.

4. UN INVESTITOR  ÎN PANTOFI DE CROCODIL. SAU DOI INVESTITORI ÎN PANTOFI DE CROCODIL | Cum a cumpărat o pereche de încălțări la preț dublu

Protagonist de umor involuntar, Vasile Turcu își accepta la Dinamo și în viața publică statutul de comediant. Intrat pe scena personajelor complexe din fotbal, șeful de la Romconstruct se hrănea cu agitație. Cascada sa de perle e arhicunoscută, însă există și momente mai puțin mediatizate. Într-un moment când contractele cu statul curgeau gârlă, Turcu venea cu bani din propriul buzunar la echipă. „Era vesel, spunea mereu glume, era prietenul nostru, nu-l puteam considera patron. De foarte multe ori aducea bani de acasă”, spune Florentin Petre pentru ProSport. Între rolul de percuționist cu fular alb-roșu pe cap și cel de miliardar cu trabucuri scumpe, Turcu avea câte o vorbă și către ziariști. „Multă parodie, bă, în ce ai scris! Numai filme ai scris! Nu-mi place ce ai scris!”, i se adresa oficialul unui jurnalist înaintea unui meci decisiv din Ștefan cel Mare. Replica promptă venea tot de la un investitor de la Dinamo: „Dar cum ai reușit, tu, Vasile, să citești!?”.

Prietenii susțin că Turcu ținea la tăvăleală în cercurile lor, iar unul dintre episoadele pe care orice regizor ar fi vrut să-l pună în scenă s-a consumat într-un restaurant cu meniu sofisticat. Povestește pentru ProSport un om de fotbal. „O țeapă pe care Turcu a digerat-o cu greu s-a consumat la o tranzacție. Nu de jucători, ci de… pantofi. Un apropiat al echipei îi vânduse lui Borcea o pereche de pantofi din piele de crocodil. Cu 800 de euro. I-au plăcut atât de mult lui Vasile încât și-a comandat și el o pereche. Nu întrebase prețul. Doar că lui i-a fost vândută cu 1.500 de euro. Când a aflat, a doua zi, ce bun negociator ar fi fost Borcea, i-a cerut explicații cu o voce răstită vânzătorului – un antrenor. Răspunsul l-a făcut să zâmbească și să se potolească: >. A râs și n-a mai zis nimic. Era un om bun”.

5. PROCESUL CU REDNIC | ProSport a descoperit pe site-ul Tribunalului București că antrenorul de la Mouscron și-a retras marți plângerea

Iute la mânie cu cei care-l călcau pe coadă, Turcu nu ezita să lovească sub centură. Cu vorbele lui. În felul lui. Cu timbrul său vocal. Ultimul conflict avut cu om de fotbal a fost cel cu Mircea Rednic, fost antenor la Dinamo, actual tehnician la Mouscron, în Belgia. Atacurile s-au purtat în ambele sensuri – iar Rednic l-a acționat în judecată, în luna decembrie, pe fostul acționar al „roș-albilor”.

Turcu pedala pe subiectul comisioane, Rednic a răspuns în fel și chip. Mai în glumă, mai în serios, de scos în evidență pentru întregul conflict e declarația lui Rednic: „Nu treceți pe sub Arcul de Triumf, e făcut de Turcu, să nu vă cadă în cap!”. Telenovela a continuat pe toate posturile TV și în presa scrisă, iar unul dintre cei mai valoroși antrenori români l-a dat în judecată pentru calomnie. ProSport a descoperit azi, pe site-ul Tribunalului București, că în urmă cu două zile reclamantul a anulat cererea de chemare în judecată.

Turcu și-a trăit viața după regulile lui și s-a cocoțat pe un munte de bani și faimă care l-au transformat treptat. Ce l-a împins către gestul sinucigaș, în ce fel îți strivește personalitatea fotbalul după ce simți că ai toată lumea la picioare și în ce proporție ar fi clacat după acțiunea DNA… sunt întrebări fără un răspuns precis.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu aruncă bomba: Ascunde o capcană! A existat un preț.
Călin Georgescu aruncă bomba: Ascunde o capcană! A existat un preț.
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×