5.000 €, indiferent de rezultat! Promisiunea făcută de Negoiță dinamoviștilor înainte de debutul Ligii 1
Ionuț Negoiță a discutat ieri cu elevii lui Mulțescu, înainte ca aceștia să plece spre Timișoara, iar pentru a-i stimula le-a promis că în două zile le va vira câte 5.000 de euro. Nu este vorba de vreo primă, ci de plata restanțelor salariale
„Câinii” au intrat pe 15 iulie în cea de-a treia lună fără niciun salariu încasat
Acum o săptămână, conducerea a virat prima promisă pentru victoria din deplasare cu CFR Cluj (1-0), din luna aprilie
Primul meci din noul sezon vine cu vestea mult așteptată de către toți jucătorii lui Dinamo, aceea că, în sfârșit, cardurile de salariu le vor fi alimentate din nou după două luni și câteva zile. Pe 15 iulie s-au împlinit două luni de când n-au mai încasat niciun ban, astfel că atmosfera printre elevii lui Gigi Mulțescu nu era una foarte de liniștită. Ieri, la Săftica, cu câteva ore înainte ca echipa să plece spre Timișoara, Ionuț Negoiță s-a prezentat în fața echipei și a ținut o mică ședință.
Acționarul majoritar al lui Dinamo le-a urat succes pentru jocul de mâine și, cu scop de mobilizare, le-a promis că în două-trei zile, le va vira o parte din salariile restante. Ce înseamnă „o parte”? Același Negoiță le-a explicat că va achita câte 5000 de euro de jucător.
S-a plătit prima pentru victoria cu CFR
Nu numai salariile au intrat în a treia lună de întârziere. Și primele de victorii stipulate în contractul individual al dinamoviștilor au restanțe semnificative. Chiar dacă este vorba despre sume mici, de ordinul sutelor de euro în cazul unora, ultimul bonus încasat de fotbaliști a fost cel pentru meciul cu CFR Cluj, din etapa a 25-a. Atunci, „câinii” au câștigat în deplasare la Cluj, cu 1-0, prin golul lui Ionel Dănciulescu, iar prima pentru victorie a sosit pe conturile jucătorilor abia acum o săptămână! Nu este prima dată când se ajunge la întârzieri salariale, începutul lui 2013 i-a găsit pe dinamoviști cu mai mult de trei luni restanțe, în martie, atunci când Ionuț Negoiță a preluat pachetul majoritar de acțiuni, fotbaliștilor fiindu-le achitați banii datorați. Până atunci, jucătorii au pus de două greve. Una de avertisment, la meciul cu Iași, când s-a întârziat startul cu 10 minute, iar cealaltă în cantonamentul din Spania, atunci când elevii lui Țălnar la acea dată nu au vrut să dispute un amical.
10.000 de euro este cel mai mare salariu de la Dinamo, în timp ce cel mai mic este de 2.000 de euro