5 octombrie. Data când pentru dinamoviștii din peluză, de la tribuna a II-a, de la 0 sau din fața televizorului nimic nu va mai conta. Nici insolvența de care abia au scăpat, nici lipsa rezultatelor în Europa în ultimul deceniu, nici adversarul, nici propriii jucători. Doar memoria Unicului Căpitan. Numele ce este cântat la fiecare meci. De 15 ani. Și la victorii, și la înfrângeri. Acasă sau în deplasare.
Între Cătălin Hîldan și suporteri a fost mereu o legătură specială
ProSport a selectat mai jos 20 imagini care îl au ca subiect central pe cel care a devenit o adevărată legendă pentru Dinamo. Acestea nu traduc durerea pricinuită de pierderea lui Cătălin, dar pot contribui la înțelegerea iubirii necondiționate pe care orice suporter al „alb-roșilor” i-o poartă.
Marius Niculae și Cătălin Hîldan celebrează câștigarea Cupei României în 2000, după un meci cu Universitatea Craiova (2-0)
Marius Niculae (al doilea din stânga), alături de Cătălin Hîldan (al doilea din dreapta) în perioada în care erau niște copii în lotul mare al lui Dinamo
Românii sunt criticați că de multe ori nu știu să își prețuiască valorile. Nu e cazul lui Dinamo, mereu vegheată de „îngerul” Cătălin
Ajuns în Ștefan cel Mare, nu ai cum să nu afli de legenda Hîldan
Un gest care a făcut înconjurul lumii. Chipul lui Cătălin Hîldan a ajuns pe cel mai înalt vârf al Africii, Uhuru Peak, în ziua în care s-au împlinit 12 ani de la decesul „Unicului Căpitan”
Abnegație, dăruire, dragoste necondiționată. Dinamo
Jerry Gane și Cătălin Hîldan sărbătoresc o victorie împotriva Craiovei, în Ștefan cel Mare
Poza de mai sus este făcută la un meci de Cupă, când Rapid a învins cu 2-1. Cu trei zile înainte de această partidă, mijlocașul lui Dinamo a fost implicat, fără voia sa, într-un scandal uriaș. Fostul antrenor al său de la juniori, Ionuț Chirilă, îi făcuse o vizită neașteptată la apartamentul său din Vitan, iar Cătălin Hîldan îl anunțase imediat pe Ionel Augustin, „secundul” lui Dinamo din acea perioadă, despre faptul că un oficial al Rapidului se află la el în casă. Imediat, la apartamentul lui Hîldan și-a făcut apariția Cristi Borcea, care a lansat acuzații dure la adresa giuleștenilor
O imagine unică, poate cea mai frumoasă coregrafie văzută pe un stadion din România
Cătălin Hîldan se bucură, sub privirile atente ale lui Ionuț Lupescu
Fiecare trofeu câștigat de Dinamo îi este dedicat lui Cătălin. Spiritul său stă în toate performanțele „câinilor” de după 2000
Deși a jucat alături de fotbaliști mari – aici alături de Răducioiu -, Hîldan i-a impresionat pe toți cu devotamentul său. Cu siguranță că ar fi ajuns la una dintre cele mai mari formații din lume
Dănciulescu știe exact ce înseamnă spiritul lui Dinamo și e unul dintre puținii care înțelege cu adevărat ce a însemnat Hîldan pentru gruparea din Ștefan cel Mare
Familia lui Hîldan e în continuare îndurerată. Tatăl său merge zilnic la mormântul lui Cătălin. Durerea îi e întotdeauna alinată de fanii lui Dinamo
La 14 ani de la decesul lui Hildan, suporterii din Ștefan cel Mare au „aprins” cerul pentru „îngerul” lor
Cătălin Hâldan a fost unul dintre oamenii în care Cornel Dinu și-a pus mereu bazele când a pregătit meciurile lui Dinamo
„Dacă moartea nu vrea bani, vrea copii și oameni mari…”
Bun prieten cu tatăl regretatului fotbalist, jurnalistul sportiv Ioan Chilom a publicat, în 2003, o carte în memoria celui care a fost „Unicul Căpitan”. „Marin m-a rugat la două luni după ce și-a îngropat băiatul. Nu puteam să-l refuz. Acesta a fost primul meu gând, dar ne leagă o prietenie de-o viață. Am adunat într-o carte mărturiile multor foști colegi de-ai lui Cătălin. Cea mai cutremurătoare mi s-a părut aceea a lui Mihalcea. Acesta a povestit cum pe 4 octombrie, cu o seară înainte de tragedie, la petrecerea organizată de Valentin Năstase, Hîldan a solicitat orchestrei să-i cânte de patru ori melodia Ilenei Sărăroiu «Dacă moartea nu vrea bani, vrea copii și oameni mari»…”. „Este clar că el se afla pe un teritoriu străin nouă atunci”, a sunat, rece, concluzia lui Mihalcea, spusă autorului cărții în 2002.
Cătălin Hîldan a fost un jucător care a stat foarte bine pe picioare și a câștigat multe dueluri la capitolul forță
Cariera, în cifre
Deși a plecat prematur din fotbal, Cătălin Hîldan și-a lăsat adânc amprenta fotbalistică în sportul românesc. Pentru Dinamo, „Unicul Căpitan” a bifat 138 de prezențe în tricoul alb-roșu și a marcat șase goluri. A fost singurul club pe care l-a iubit și pentru care și-a consumat și ultimul strop de energie.
Mijlocașul dinamovist a bifat și opt selecții în națională, fiind convocat alături de mari jucători ai României la turneul final Euro 2000. Alături de Dinamo, Cătălin Hîldan a câștigat campionatul în sezonul 1999-2000 și Cupa României în 2000.
Echipă cu Florentin Petre și la club, și la echipa națională
8 meciuri în echipa națională a bifat Cătălin Hîldan. El a făcut parte și din lotul pentru Euro 2000, dar nu a prins niciun meci
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER