6 jucători, OUT de la Dinamo! Lista neagră a lui Eugen Neagoe

Suporterii vor ca Eugen Neagoe să plece, dar antrenorul își face deja strategia pentru sezonul următor. A conturat lista plecărilor, pe care se regăsesc nu mai puțin de 6 jucători. În locul lor vin alții, pe care îi cunoaște mai bine.

Din precizările Telekom Sport, sunt și câțiva jucători care vor rămâne, deși au fost aduși de Mircea Rednic. Linas Klimavicius, Naser Aliji, Thanasis Papazoglou și Mattia Montini vor rămâne la Dinamo și vor pune umărul la accederea play-off-ului Ligii 1 Betano, pentru sezonul următor. Lista plecărilor:

  • Parfait Mandanda (portar; 29 de ani)
  • Simon Zenke (mijlocaș; 30 de ani)
  • Mamoutou N’Diaye (mijlocaș; 29 de ani)
  • Reda Jaadi (mijlocaș; 24 de ani)
  • Nabil Jaadi (mijlocaș; 22 de ani)
  • Alexander Christovao (atacant; 26 de ani)

Situația lui Neagoe la Dinamo este una dificilă. Antrenorul nu este dorit de suporteri. Aceștia îl vor plecat, iar în locul lui să fie reinstalat Mircea Rednic. Miercuri, conferința de prezentare a lui Neagoe a fost anulată, din cauza unui grup de câțiva zeci de fani care au intrat în sală și au făcut imposibilă organizarea evenimentului. De asemenea, suporterii îl vor plecat și pe Bogdan Bălănescu, considerat principalul vinovat pentru plecarea lui Rednic. „Dacă pleacă Bălănescu, mă întorc„, a fost și reacția „Puriului”.

 

Publicat: 06 06. 2019, 13:08
Actualizat: 06 06. 2019, 13:09