7. Cristian Lopez (CFR Cluj)

CFR Cluj continuă tradiția prin care, aproape în fiecare an, cumpără jucători din ligile mici ale Spaniei și Portugaliei pe care îi reinventează și îi transformă în mine de aur pentru bugetul clubului. Este cazul lui Cristian Lopez, spaniolul pe care clujenii l-au adus la începutul acestei veri de la Burgos, din Segunda B (adică a treia ligă a fotbalului spaniol) și pe care l-au transformat rapid în unul dintre golgeterii campionatului. În vârstă de 26 de ani, atacantul a reușit să marcheze 11 goluri pentru CFR Cluj în toate competițiile, fiind responsabil și pentru trei pase de gol.

Interesul principal pentru Lopez vine din partea Stelei, club care și-a manifestat dorința de a-l aduce pe atacant pentru a înlocui un alt atacant venit de la Cluj, pe Tade. Totuși, președintele Iuliu Mureșan a mărturisit că spaniolul va pleca din Gruia pentru o sumă cel puțin la fel de mare ca cea plătită pentru francez, adică 500.000 de euro. 

LOCUL 8                  LOCUL 6

Publicat: 25 12. 2015, 08:00
Actualizat: 25 12. 2015, 16:13