Dinamo pleca la drum, în acest sezon, cu gânduri mari. ‘Câinii’ voiau să răzbune ratarea titlului și păreau că au prima șansă la titlu.
După jumătate de campionat, elevii lui Țălnar sunt pe marginea prăpastiei, având de recuperat 7 puncte față de echipele fruntașe. În condițiile în care asistăm la cel mai echilibrat campionat din istorie, misiunea lui Dinamo este una extrem de grea.
Vasile Turcu știe care sunt cauzele care au dus la această contraperformanță: Bonetti. Acesta nu doar a imprimat un stil extrem de defensiv echipei, dar a renunțat și la cel mai important jucător al lui Dinamo din ultimii ani – Ionel Dănciulescu.
„Eram pe primul loc acum dacă îl aveam pe Dănciulescu în echipă și dacă Bonetti nu antrena. Nu e posibil să renunți la un jucător de valoarea lui Dănciulescu. Păi, Danciu trăgea echipa după el aici, e inadmisibil să îl lași să plece„, a declarat Turcu la gsptv.
Intrat în direct în cadrul emisiunii de la televiziunea mai sus amintită, fostul atacant al ‘câinilor’
„Am mai spus-o, după meciul cu Steaua dacă îmi cerea cineva să rup contractul cu Hercules, îl rupeam. Dar nu regret, eu sunt mulțumit, am ales bine. Am păstrat legătura cu băieții, sunt afectați după acest tur, dar cred că se pot schimba foarte multe lucruri în această vacanță„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER