7 milioane, suma așteptată de Mureșan pentru un nou titlul la Cluj: „Noi cunoaștem rețeta, dar fără bani nu se poate”
Viitorul CFR-ului depinde de finalul acestui sezon. După doi ani de contraperformanțe, ardelenii se pregătesc pentru schimbări masive la echipă. Iuliu Mureșan spune că va afla până în vară pe ce buget se va baza și crede că CFR va reveni în lupta pentru trofee dacă va avea la dispoziție cel puțin 7 milioane de euro.
„Mulțumit de noile drepturi TV anunțate de Ligă”
„Dacă va fi un contract cu aceeași valoare ca cel care va expira, atunci suntem mulțumiți. Altfel, nu avem de ce să fim mulțumiți. Din păcate, banii din televizare sunt foarte importanți pentru cluburile noastre. Mie nu mi se pare că există o incertitudine în privința drepturilor TV, dar nici nu vreau să discut. Dosarul de licențiere al CFR este în regulă, am plătit ce era de plătit, nu avem de ce să nu luăm licența. Acei bani au fost dați de Paszkany și de acționarul clubului, Ștefan Gadola„, a declarat președintele CFR la Digi Sport.
Șapte milioane de euro, suma cerută pentru noi trofee la CFR
Președintele CFR-ului se așteaptă ca Arpad Paszkany să „înstrăineze” o parte din acțiunile deținute la club și chiar ca acesta să nu mai fie acționar majoritar:
„Dacă vom găsi surse de finanțare o să facem performanță. Noi cunoaștem rețeta, dar fără bani nu se poate. Depinde foarte mult de buget. Până în vară voi ști sigur dacă vom face o treabă mai bună decât în ultimii doi ani. Cred că se poate face performanță cu un buget de 7 milioane de euro. Paszkany a fost acționar principal la club, acum nu știu dacă va fi tot el. Vom vedea. Schimbări vor fi la echipă, dar nu revoluție. Nu îmi place cuvântul ăsta revoluție. Nu vreau nici să îl contrazic pe antrenorul nostru, Vasile Miriuță„, a mai spus Iuliu Mureșan.
„Nivelul fotbalului din România a scăzut foarte mult”
„Nivelul fotbalul din România a scăzut și în arbitraj și în fotbal. Cu cât apar mai multe echipe care sunt susținute din bani publici, cu atât nivelul fotbalului scade. Fotbalul ar trebui susținut prin măsuri sănătoase, dar adevărul este că sportul nu este ajutat deloc și fotbalul cu atât mai puțin”, a mai declarat Mureșan.
Clujenii vor a doua victorie în „era Miriuță”, după cea de la Pandurii. Mureșan recunoaște: „Petrolul este mai bună”
CFR Cluj a fost sancționată după incidentele de la derby-ul cu U Cluj, dar a primit permisiunea să își joace meciul cu Petrolul pe propriul teren, deși la un moment dat a fost luată în calcul o „deplasare” la Mediaș
„Nu mai pierdusem de 42 de ani cu U Cluj, de 13 ani de când sunt eu la CFR. Ne-au învins și asta se putea întâmpla oricând. Nu ne-am bucurat, dar noi am respectat U Cluj și am fost puțin chiar prea toleranți și le-am dat voie suporterilor să intre acolo și vedeți ce s-a întâmplat. Așteptăm a doua victorie cu Petrolul, atmosfera este acum mai bună, jucătorii se pregătesc, antrenamentele sunt bune și sper să facem un meci bun. Petrolul nu traversează o perioadă prea bună, dar este o echipă foarte bună și sunt peste noi în acest moment”, crede Iuliu Mureșan.
Mureșan: „Ne trebuie un restart la echipă”
„Va trebui să facem un restart la echipă. Ar trebui să începem cu salarii mai mici, dar cu prime mai mari prin care să stimulăm performanța. Trebuie să ne regândim strategia, dar trebuie să știm ce buget avem la dispoziție. Ar trebui adaptate salariile la realitate”, a încheiat Mureșan.
CFR Cluj – Petrolul se joacă duminică, de la 21:00