„Cei care veniți la stadion și încă nu ați fost interziși, faceți tot posibilul să veniți cu tricouri cu numărul 7”, sunt mesajele pe care și le transmit între ei pe forumuri suporterii Stelei. „7” este cifra magică pentru steliști, numărul purtat și devenit celebru în Ghencea datorită jucătorului Lăcătuș. Aceștia doresc ca la meciul de mâine seară, dintre echipa lui Stoichiță și FC Vaslui, să‑și manifeste din nou simpatia pentru legendarul număr 7 de la Steaua din anii de glorie. Marius Lăcătuș, culmea, aflat la cârma celei de-a șaptea echipe pe care o antrenează, vine acum ca adversar al roș-albaștrilor, însă fanii au sentimente contradictorii înaintea acestui meci. Nu știu dacă să se bucure pentru echipa lor sau pentru cel supranumit „Fiara”. Și nu ar fi nicio surpriză dacă publicul ar scanda numai numele lui Marius Lăcătuș și ar ține mai degrabă cu adversara Stelei. O situație similară s-a mai înregistrat la meciul din 2002 de la Craiova, când tot stadionul a ținut cu echipa FC Național numai ca Universitatea să nu câștige și să ofere titlul cadou dinamoviștilor. Oltenii au învins însă cu 2-1, în dezaprobarea propriului public.
Suporterii steliști vor să îmbrace aceste tricouri cu numărul 7 și pentru că nu au altă modalitate de a-i organiza lui Marius Lăcătuș o primire așa cum o merită. Din cauza conflictului pe care îl au cu oficialii clubului, susținătorii echipei din Ghencea nu pot introduce bannere sau mesaje care ar putea ajuta la realizarea unei coregrafii așa cum s-a întâmplat de multe ori în anii trecuți.
2 goluri a pronosticat Rădoi că va înscrie Steaua în poarta Vasluiului, autori Stancu și Kapetanos
„Mizez pe superficialitatea jucătorilor de la Vaslui. E greu să te mai concentrezi după opt victorii consecutive” Mirel Rădoi, jucător Al-Hilal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER