Gigi Becali a anunțat aseară că va face ultima ofertă pentru Junior Moraes: 700.000 de euro pentru Gloria și 300.000 de euro pentru jucător la semnătură
Lăsați descoperiți după plecarea lui Bogdan Stancu, roș-albaștrii caută cu disperare un atacant. Și cum „Motanul” a fost golgheterul echipei doi ani la rând, Steaua trebuie să-i suplinească lipsa tot printr-un jucător de valoare. Junior Moraes pare să fie deocamdată principalul favorit. Steaua trage de Moraes încă de la finele returului, iar plecarea lui Stancu i-a determinat pe șefii din Ghencea să grăbească procedurile de transfer ale brazilianului. Cu banii pe care îi va obține de la Galatasaray, Gigi Becali se bucură acum de un buget considerabil, iar pretențiile pe care Jean Pădureanu le are pentru „perla” sa nu mai par atât de mari.
„Ultima ofertă, altfel mă reorientez” Sătul de îndelungatele runde de negocieri, Becali a anunțat aseară că va face o ultimă propunere pentru brazilian. „Ultima ofertă e de 700.000 pentru Bistrița, 300.000 la semnătură pentru jucător și salariul de 10.000 pe lună. Dacă acceptă, de mâine poate să vină la Steaua. Dacă nu, ne vom reorienta spre alți jucători”, a zis patronul Stelei. Știind însă că Steaua are acum bani, nici cealaltă parte nu pare grăbită să finalizeze negocierile, ci, mai degrabă, încearcă să-i forțeze mâna lui Becali. „Moraes are o ofertă din Germania, aștept răspunsul în câteva ore. Dacă Steaua nu se grăbește să facă propunerea concretă, plec spre Germania”, spunea aseară Moraes sr, tatăl și, în același timp, impresarul lui Junior Moraes.
Aștept să mi se trimită oferta scrisă și pe urmă voi răspunde Jean Pădureanu, președinte Gloria Bistrița
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER