A ajuns „U” Cluj doar o „jucărie” a politicienilor? ** Ana Maria Prodan prevede DEZASTRUL: „Trec alegerile și gata cu echipa!” Cum crede că sunt păcăliți fanii

Situația Universității Cluj e în continuare incertă, iar Ana Maria Prodan lasă să se înțeleagă că discuțiile privitoare la o  eventuală preluare a echipei de investitori din străinătate reprezintă doar praf în ochii suporterilor.

După un start de sezon peste așteptări, ținând cont de situația în care se găsea echipa înainte de prima etapă a Ligii 1, Clujul riscă acum să se dezintegreze, iar nimeni nu pare să știe ce se va întâmpla cu echipa. Rând pe rând au apărut mai multe variante pentru preluarea echipei, însă zvonurile nu s-au confirmat, iar fosta șefă a „șepcilor roșii” e convinsă că totul e un joc al oamenilor politici, care vor să-și păstreze capitalul de încredere până după alegerile din decembrie.

Nu a existat vreo ofertă oficială sau măcar o scrisoare de intenție pentru preluarea echipei. Toți vor să-și facă publicitate. Se arunca nume dupa nume pe piață. Văd că se vorbește de Stache, despre firme de energie, de taximetrie. O afacere nu se face prin ziare. Daca vrei să faci o afacere, prezinți o scrisoare de garanție de la banca, închei un contract de confidențialitate…

Pentru clujeni este bine că apar nume. Ei dorm pe ei, oamenii politici își văd de treabă, trec și alegerile și gata cu echipa. Mi-e greață de atâta minciună. Să dea Dumnezeu să apară cineva să o cumpere, dar…„, a declarat Ana Maria Prodan pentru ProSport.

Ultima variantă: Miriuță aduce investitori din Germania

Ultima variantă apărută în presa locală din Cluj e cea a preluării clubului de către doi investitori din Germania, aduși la masa negocierilor de impresarul Vasile Miriuță. Conform provincianews.ro, unul dintre ei este deja cunoscutul Lutz Stache, om de afaceri ce a negociat în trecut și preluarea Rapidului. Conform sursei citate oferta lui Stache pentru preluarea lui „U” Cluj a fost de 750.000 de euro, dar a fost refuzată.
 

Publicat: 17 10. 2012, 11:10
Actualizat: 17 10. 2012, 12:27