A antrenat atât pe Steaua, cât și pe Dinamo!** Vezi cu cine ține Halagian în derby

Considerat de unii drept fondatorul Stelei din 1986, cea care a
reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni, spune că Dinamo ar
face o mare greșeală dacă în cazul unei înfrângeri în fața eternei
rivale îl va demite pe Ioan Andone.

El crede că „Fălcosul” are nevoie de continuitate pe banca tehnică
a „câinilor” pentru a putea face performanță. Chiar dacă nu ar vrea
să încline balanța spre niciuna dintre echipe, Halagian spune că
și-ar dori mai mult ca Dinamo să se impună.

„Va fi un meci disputat, în deplină sportivitate și cel
mai bun va câștiga. Întotdeauna aceste meciuri aprind multe reacții
și de o parte și de altă, dar, în general au fost pozitive. Nu cred
că Andone ar trebui să se teamă că va fi demis în cazul unui eșec.
Dacă s-ar întâmpla așa ceva ar însemna că nu au conducere. Unde-s
slăbiciuni pe teren, la noi se găsește țapul ispășitor antrenorul.
Nu cred că este în pericol de a fi demis Andone, pentru că Dinamo
are o conducere cu capul pe umeri. Eu m-am simțit foarte bine ca
antrenor peste tot unde am fost și la Steaua și la Dinamo și la
alte echipe. Am știut să îmi fac un contract serios, am știut ce
clauze să îmi pun și nu am antrenat cu frică de rezultate. Sincer
să fiu nu înclin cu niciuna dintre cele două, dar parcă aș vrea mai
mult să bată Dinamo. Echipele mari au o problemă la noi. Au
fluctuații în evoluții de la meci la meci. Și asta pentru că nu
pregătesc toate partidele la fel de bine, dar nu numai antrenorii
sunt de vină, ci tot staful. Se cred învingători dinainte să joace
și nu pregătesc meciurile”
, a spus, la Sport Total FM,
Florin Halagian.

Publicat: 13 10. 2010, 19:07
Actualizat: 13 10. 2010, 19:08