A atacat FCSB, iar replica roș-albaștrilor e la fel de dură: „Din cauza lui am pierdut campionatul! Alții nici nu-l mai băgau în seamă…”

William de Amorim, 26 de ani, a fost împrumutat acum de FCSB la Kayserispor, echipa pregătită de fostul său tehnician, Marius Șumudică. În vară, turcii îl pot transfera definitiv pentru 600.000 de euro și chiar dacă brazilianul s-ar putea întoarce la roș-albaștrii, în cazul în care Kayserispor nu activează clauza de cumpărare, el a răbufnit la adresa celor de la fosta sa echipă. Helmuth Duckadam, președintele de imagine al FCSB, a ținut să-i dea un răspuns pe măsură.

„William de Amorim a avut foarte multe șanse la Steaua pentru a demonstra că are valoare. Să nu uităm că poate într-un procent de 30% noi am pierdut campionatul anul trecut din cauza lui De Amorim, când a făcut cel penalty cu Dinamo, în minutul 90+5, când roș-albii ne-au învins! Și, apoi, De Amorim tot a primit șanse. Alții poate nu-l mai băgau în seamă după acel moment, dar noi nu i-am reproșat nimic”, și-a început Duckadam tirada la Digi Sport.

Oficialul celor de la FCSB a încheiat la fel de dur: „A exagerat prin declarațiile pe care le-a dat, dar acolo anturajul anti-Steaua este la modă și iată că a intrat și el în acest joc. Însă, nu-i face bine deloc. Nu e ok că l-a luat valul, mai ales că el este doar împrumutat pentru șase luni. Ce va face dacă turcii nu vor activa clauza?”

Publicat: 12 01. 2018, 09:15
Actualizat: 12 01. 2018, 11:36