A avut cele mai mari încasări din istoria clubului, dar Astra se plânge de bani. Care este situația financiară reală pe anul fiscal 2016
Astra se plânge în continuare de probleme financiare, deși în ultimul an a reușit să-și dubleze încasările față de anul precedent. Mare parte din bani au venit din transferurile de jucători, bonusurile UEFA, dar și din clasare pe primul loc în Liga 1.
Anul fiscal 2016 a fost foarte bun pentru Astra. Cel puține pe hârtie. Din datele depuse la Ministerul de Finanțe reiese că fosta campioană a României a avut încasări totale de aproximativ 58 de milioane de lei, adică 12,72 milioane de euro. Cheltuielile au fost și ele destul de mari – 10,8 milioane de euro – însă Astra a reușit să înregistreze un profit de 1,87 milioane de euro.
Situația financiară a Astrei în anul fiscal 2016:
- Venituri totale: 58.129.496 lei ( 26.596.396 lei în 2015)
- Cheltuieli totale: 49.569.047 lei (38.253.566 lei în 2015)
- Profit: 8.560.449 lei
Cu toate acestea, giurgiuvenii au acuzat probleme financiare pe tot parcursul sezonului trecut. Pentru sezonul care urmează, patronul Ioan Niculae a decis să taie drastic din cheltuieli, ceea ce a afectat automat și bugetul de salarii. Ambițiile europene ale Astrei vor fi astfel afectate.
O parte importantă din încasări au fost însă asigurate din vânzările de jucători. În perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2016, Astra a încasat 3,1 milioane de euro din transferuri. Cel mai scump jucător vândut a fost Constantin Budescu, pentru care chinezii de la DL Yifang au plătit 1,5 milioane de euro.
Transferuri făcute de Astra în anul fiscal 2016:
- William De Amorim (vândut la FCSB) – 700.000 de euro
- Fernando Boldrin (vândut la FCSB) – 400.000 de euro
- Constantin Budescu (vândut la DL Yifang) – 1,5 milioane de euro
- Gabriel Enache (vândut la FCSB) – 500.000 de euro
Totuși, situația financiară a clubului a rămas îngrijorătoare. În declarația depusă la Ministerul de Finanțe, la punctul „Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an”, figurează suma de 66.893.322 lei. Adică Astra ar trebui să plătească datorii scadente într-un an în valoare de 14,6 milioane de euro.