A băgat bani la rivala CFR-ului! Cum putea să ajungă Paszkany investitor la „U”!
Patronul de astăzi al CFR-ului i-a ajutat în 1998 pe alb-negri
cu 25.000 de mărci și 10.000 de dolari
Arpad Pazkany, omul care a schimbat istoria CFR-ului în ultimii
ani, avea de gând să-și pună în aplicare proiectul la „U”. A
început cu două mici sponsorizări, în 1998, dar a rămas cu banii
dați și cu ușile închise, după ce primarul de atunci al Clujului,
Gheorghe Funar, a refuzat să-i cedeze echipa.
Pasiunea pentru fotbal a omului de afaceri care patronează CFR-ului
este mai veche de 2002, anul în care a preluat frâiele
„feroviarilor”. Primele tatonări dintre Arpad Paszkany și fotbalul
profesionist datează din sezonul 1997 – 1998. Miliardarul clujean a
pus ochii atunci pe formația-fanion din acea vreme a Clujului,
Universitatea, echipă care terminase pe locul 13 acel sezon de Liga
I. Continuarea este cunoscută de majoritatea suporterilor. Primarul
de atunci, Gheorghe Funar, s-a opus ca echipa să treacă din mâinile
Consiliului Local în proprietatea lui Arpad Paszkany, gurile rele
spunând chiar că motivul principal a fost acela că omul de afaceri
este de etnie maghiară. Funar era lider PUNR, iar ulterior a
devenit membru PRM.
„Știam că
nu mai văd banii”
Ceea ce puțină lume știe însă este că Paszkany chiar a sponsorizat
„U” Cluj cu bani grei pentru acele vremuri. Patronul CFR-ului a
dezvăluit în premieră cum le-a oferit bani alb-negrilor, crezând că
următoarea mutare ar fi preluarea echipei. „Am împrumutat în
1997-1998 pe cu 25.000 de mărci și 10.000 de dolari, plus
alte sponsorizări, dar știam că nu-i mai văd înapoi. Oricum, cui
i-am dat banii știu sigur că s-a ocupat corect de ei. Era un om
bun”, a povestit Paszkany primele tangențe pe care le-a avut cu „U”
Cluj.
„‘U’
putea fi pe cai mari acum”
Foști oficialii ai lui „U” din acea perioadă știu altceva despre
situația acelor bani. Fostul președinte Remus Vlad susține că el nu
a încasat acele sume. „Sincer, nu auzisem de Paskany în acea
perioadă, dar am auzit și eu că ar fi vrut să investească atunci.
Este posibil să fi oferit acei bani înainte sau după mandatul meu.
Eu am stat 1 an și 3 luni”, a declarat Remus Vlad, care regretă că
nu s-a întâlnit cu Paszkany în acele vremuri. „Dacă bătea la poarta
noastră atunci, Universitatea era pe cai mari astăzi. La
cunoștințele și investițiile sale sigur reușeam să facem lucruri
frumoase. A fost neșansa mea să nu-l întâlnesc”, a încheiat,
mâhnit, Remus Vlad.
„Am împrumutat în 1997-1998 pe „U” cu 25.000 de mărci și 10.000 de
dolari, plus alte sponsorizări, dar știam că nu mai văd banii
înapoi”, Arpad Paszkany, patron CFR
„Am auzit și eu că ar fi vrut să investească. Este posibil să fi
oferit acei bani înainte sau după mandatul meu. A fost neșansa mea
să nu-l întâlnesc”, Remus Vlad, ex-președinte „U”
Cluj
7 trofee a
cucerit CFR în „era Paszkany”: 3 cupe ale României, 2 titluri de
campioană și 2 supercupe
1 trofeu a
câștigat Universitatea Cluj de-a lungul istoriei sale, Cupa
României, în 1965