A căzut cazemata!** Unirea – Gaz Metan 0-1

Unirea a fost învinsă în prelungirile meciului, după o partidă
pe care părea să o controleze. Todea a marcat unicul gol meciului
de aseară de la Urziceni, provocând prima înfrângere a gazdelor pe
teren propriu în era „Grigore”.

Cu o defensivă de fier acasă în noua formulă, ialomițenii au clacat
în meciul cu Gaz Metan, nereușind să repete prestațiile din
partidele cu Steaua sau cu Dinamo. Formulele matematicianului
Pustai nu au dat roade în prima parte, chiar dacă Eric și ai lui au
controlat jocul minute bune. Chiar și așa, cea mai mare ocazie a
aparținut Unirii, când voleul lui Muzac (45) a fost scos
spectaculos de Pleșca de sub bară. În partea a doua, datele
problemei au stat aproximativ la fel, cu fotbal ceva mai mult și cu
Urziceniul mult mai hotărâtă în atac.

Raidurile ialomițenilor au creat însă culoare în propria
defensivă, lucru ce avea să îi coste mai târziu. În minutul 70,
Silvășan a scăpat singur spre poarta lui Cernea, dar a fost
deposedat in extremis de Mușat. Chiar dacă meciul părea să se
îndrepte spre un egal, Todea a dat lovitura în minutul doi de
prelungire, atunci când, după o fază prelungită de atac, a înscris
și a dus cele trei puncte la Mediaș, după o fază de jucător mare:
preluare cu dreptul și șut cu stângul!


Click aici pentru comentariul LIVE
TEXT al partidei

Publicat: 15 10. 2010, 20:00
Actualizat: 16 10. 2010, 00:29