Chiar în ziua în care Cornel Dinu stabilea măsuri care să combată ieșirile nocturne ale „câinilor”, un jucător exponențial din lotul dinamovist călca iar pe bec.
Este vorba despre Ousmane N’Doye (foto), mijlocașul senegalez alegând să petreacă în clubul Dumars, până în jurul orei trei dimineața. Anticipând parcă mișcările lui N’Doye, „Procurorul” l-a trecut pe senegalez pe o „listă neagră” care i-ar trimite direct la Dinamo II pe cei care agreează distracțiile nocturne. În afară de N’Doye, tabelul conține nume mari, precum Adrian Cristea, Cristi Pulhac, Cosmin Moți, Cristian Daminuță, Gabriel Torje, iar lista rămâne deschisă pentru a „primi” și alte nume!
Rămâne de văzut dacă fotbaliștii vor respecta Regulamentul de Ordine Interioară, care spune că la ora 23:00 toți trebuie să fie în casă, în caz contrar urmând să evolueze la echipa secundă. Până acum, se pare că măsura nu a avut efect, mai ales că senegalezul N’Doye, unul dintre principalii vizați, a fost văzut petrecând chiar după ce fusese anunțată noua regulă. 180 de mii de euro este salariul anual pe care îl încasează Ousmane N’Doye în „Ștefan cel Mare”
Bărcăuan nu a semnat
Cosmin Bărcăuan a efectuat ieri vizita medicală alături de dinamoviști, iar apoi a negociat cu Cristi Borcea. Cele două părți nu au ajuns la un acord, fotbalistul fiind așteptat astăzi cu un răspuns la oferta acționarului. Președintele executiv i-a propus fundașului un contract în funcție de meciurile jucate, iar acesta nu pare foarte hotărât să semneze, mai ales că mai are oferte și din străinătate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER