A dat Becali un SMS cu schimbarea lui Florinel Coman la Botoșani? Dică lămurește: „Când îl vedeți pe Meme că scoate telefonul, eu îl chemasem deja pe jucător”
Nicolae Dică a explicat episodul mult comentat de la Botoșani, atunci când imaginile surprinse de televiziunile care au transmis partida au arătat cum directorul sportiv Mihai Stoica butona telefonul mobil cu doar câteva minute înainte ca Florinel Coman, preferatul finanțatorului, să fie introdus pe teren. Teorie potrivit căreia schimbarea a fost dictată de Becali a luat imediat formă, însă momentul a fost lămurit abia acum.
„Voi dacă dați (n.r. – înregistrarea) când vine Coman, vedeți că antrenorul meu secund îl cheamă pe Coman… Meme scoate telefonul după ce Coman vine de acolo, după ce eu îl chemasem pe Coman pentru schimbare„, a explicat antrenorul FCSB. Mai mult, Nicolae Dică își explică poziția anunțând faptul că Florinel Coman știa că va intra încă de la pauză. „Lui Coman i-am spus de la pauză că o să intre în zece minute, în locul lui Achim. El știa dinainte. Cei de la Botoșani stăteau cu linia foarte sus și aveam nevoie de un jucător de viteză, de asta l-am introdus pe Coman„, a completat Dică la Telekom.