A decis să se retragă la doar 32 de ani! „Mulțumesc, fotbal! În esență, la asta se rezumă viața”. Mesajul emoționant de adio al unui fost mare portar de la CFR

Fanii CFR-ului sunt triști. A decis să se retragă. „Mulțumesc, fotbal! În esență, la asta se rezumă viața”. Mesajul emoționant de adio

La doar 32 de ani, fostul portar al CFR-ului, Mario Felgueiras a decis să pună capăt carierei de fotbalist. Decizia este una neașteptată, mai ales că Felgueiras semnase recent pe 3 ani cu clubul Sporting Espinho, unde și-a început cariera. În ultimul sezon, acesta a fost legitimat la Anothosis Famagusta, unde n-a mai jucat însă din iulie 2018, fiind și accidentat. Portarul portughez n-a vrut să specifice motivele retragerii, afirmând că asta îl privește doar pe el și pe apropiații lui.

„Mulțumesc tuturor celor care m-au însoțit și m-au înveselit, ca jucător”

Felgueiras și-a anunțat decizia printr-o scrisoare. „Mulțumesc, fotbal! Niciodată nu am fost pentru postări sau comunicate de presă, dar acest moment și această decizie o cer. De când aveam 9 ani joc fotbal, iar la 15 ani am devenit profesionist în acest sport. Au fost 17 ani ca profesionist, în care am experimentat tot binele și răul pe care fotbalul îl poate oferi. Cu toate acestea, mă uit înapoi cu certitudinea absolută că sunt un om mai bun astăzi datorită tuturor experiențelor pe care le-am acumulat de-a lungul anilor.

Din păcate, am luat decizia de a-mi încheia cariera de fotbalist profesionist. Motivele mă preocupă doar pe mine și pe ai mei. Am avut oportunitatea să închei cu gustul fantastic pe care ți-l poate oferi un sezon.

Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care, în această aventură, și-au împărțit zilele cu mine în vreun fel. Cei care m-au ajutat când am avut nevoie de ei cât mai mult, cei care m-au ridicat când am căzut, cei care m-au felicitat când am meritat, cei care m-au învățat și cei care m-au întâmpinat când eram străin…

O nouă cale va apărea și, în esență, la asta se rezumă viață. Sunt noi modalități prin care trebuie să o parcurgem.

Mulțumesc tuturor celor care m-au însoțit și m-au înveselit, ca jucător”, a scris portarul lusitan.

Portarul CFR-ului de la Manchester

Mario Felgueiras a fost un portar important pentru Liga 1 în perioada 2011 – 2015. Acesta a ajuns în România la FC Brașov, pentru ca apoi să fie cumpărat de CFR. A jucat 102 partide pentru echipa clujeană, între care și celebru meci de pe Old Trafford, când CFR s-a impus împotriva lui Manchester United. După plecarea din România acesta a mai jucat la Konyaspor, Pacos Ferreira și Anorthosis Famagusta.

Publicat: 11 09. 2019, 08:05
Actualizat: 11 09. 2019, 10:44