A deraiat și CFR-ul. Campioana n-a putut să-și mărească avansul față de FCSB. 1-1 cu Hermnannstadt, cu Căbuz erou în poarta sibienilor

Ziua primei partide din 2019 a început fericit pentru CFR. Egalul FCSB-ului i-a făcut pe clujeni să se simtă ca la startul unei curse de Formula 1, când principalul urmăritor, aflat și așa la 6 metri în spate a făcut pană la pornire. Astfel, clujenii trebuiau doar să-și tureze motoarele cu Hermnannstadt și să fugă la 8 lungimi în față. Doar că seara nu avea să fie ușoară împotriva echipei lui Miriuță, fostul antrenor din Gruia. Clujenii n-au dus lipsă de ocazii. Dandea și Căbuz i-au refuzat golul lui Djokovic din startul partidei (7). Apoi același portar Căbuz i-a parat șutul plasat al lui Omrani (16), cu 9 minute înainte ca spaniolul Company să scoată de pe linia porții (25). Scăpați de seria de ocazii ale CFR-ului, jucătorii lui Miriuță au detonat „bomba” în Gruia. Deac a intrat întârziat la Tătar, iar același fundaș stânga a trimis superb, din lovitură liberă, direct în vinclu (29). Miriuță exulta, iar clujenilor nu le vedea să creadă că pot refuza cadoul trimis de Alexa, de la Călărași.

Reduta lui Căbuz și Dandea

CFR a avut reacție imediată. Țucudean a prins o foarfecă de senzație de la 16 metri, dar Căbuz a scos de sub bară (31), iar apoi duelul dintre cei doi s-a repetat, cu același deznodământ (32). Vinicius și Omrani au ratat și ei și s-a intrat cu 0-1 la vestiare.

Clujenii erau apăsați de cifre la pauză. Aveau 45 de minute, în care trebuiau să marcheze de două ori pentru a ajunge la 8 puncte de FCSB. Repriza începea promițător. Popovici l-a faultat pe Deac în careu și CFR putea egala în minutul 51. Căbuz a scos uimitor însă șutul lui Țucudean și apoi l-a blocat și pe Deac, pe urmărire. Cu un Căbuz magistral în poartă, clujenilor le părea imposibil să marcheze. Și nici norocul nu era cu elevii lui Conceicao. Asta s-a văzut la următoarea fază periculoasă a campioanei. Camora a tras în bară, iar apoi Dandea a mai scos o minge de pe linia porții (63).

CFR, 16 ocazii și un gol

Coșmarul ratărilor s-a încheiat pentru clujeni abia în minutul 77. Țucudean a înscris după o pasă subtilă a lui Omrani și CFR avea aproape 15 minute să câștige și să-și mărească avantajul față de FCSB. Omrani a ratat însă din 4 metri (79), iar capul lui Țucudean s-a dus la doi centimetri de bară. În final n-a mai venit golul așteptat de clujeni și primele candidate la titlu încep la fel anul 2019, iar diferența de 6 puncte se păstrează.

 

Publicat: 02 02. 2019, 21:57
Actualizat: 02 02. 2019, 21:58