A doua despărțire în doar o oră! A jucat 16 meciuri în acest sezon, dar contractul i-a fost reziliat: „Mulțumesc clubului, colegilor, antrenorilor și suporterilor pentru această perioadă minunată. Inima mea bate pentru tine, Dinamo!”

A doua despărțire în doar o oră! A jucat 16 meciuri în acest sezon, dar contractul i-a fost reziliat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roș-albii s-au despărțit marți la prânz de Armando Cooper, iar la doar o oră distanță l-au pus pe liber și pe portarul Jaime Penedo (37 de ani), cel care a bifat 16 meciuri ca titular în acest an.

Întors din Rusia cu titlul de singurul jucător din Liga 1 care a participat la Campionatul Mondial din 2018, panamezul a fost titular incontestabil în lipsa unor soluții viabile, dar l-a dezamăgit constant pe Mircea Rednic. Ultima dată, „Puriul” s-a supărat pentru gafele cu CFR (0-3), nu l-a mai luat în lot cu Hermannstadt (1-1), când a mers pe mâna lui Vlad Muțiu, iar azi l-a chemat la discuțiile pentru rezilierea contractului.

Penedo a înțeles că nu mai e dorit, iar negocierile nu au durat mult, clubul anunțând, pe facebook, despărțirea de goalkeeper-ul care a strâns 73 de meciuri în tricoul lui Dinamo:FC Dinamo București și portarul panamez Jaime Manuel Penedo Cano (37 de ani) au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încheierea raporturilor contractuale. La Dinamo din 4 iulie 2016, Jaime Penedo a câștigat Cupa Ligii, anul trecut, în tricoul alb-roșu, fiind unul dintre cei mai buni portari străini din istoria echipei din Ștefan cel Mare.
Un profesionist incontestabil, atașat de culorile clubului, Jaime Penedo a impresionat suflarea dinamovistă și fotbalul românesc prin paradele sale și prin spiritul său de echipă demonstrat pe toate stadioanele”
, a fost mesajul clubului din Ștefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro, urmat de o ultimă declarație de dragoste a lui Jaime: „Nu voi uita niciodată anii pe care i-am petrecut la Dinamo, sunt mândru de ceea ce am realizat aici. Le mulțumesc clubului, colegilor, antrenorilor și suporterilor dinamoviști pentru această perioadă minunată din viața mea! Inima mea bate pentru tine, Dinamo!”.

2016 este anul în care Penedo a fost transferat la FC Dinamo București. Fostul portar al dinamoviștilor și-a început cariera la Estudiantes de Panama și a mai evoluat pentru Club Deportivo Plaza Amador, Club Deportivo Arabe Unido (toate din Panama), Cagliari (Italia), Osasuna B (Spania), Club Social Deportivo Municipal (Guatemala), LA Galaxy (SUA) și Deportivo Saprissa (Costa Rica).

73 de meciuri a apărat Penedo pentru echipa din Ștefan cel Mare în toate competițiile, Liga 1 (66), Cupa României (1), Cupa Ligii (4) și Europa League (2).

1 trofeu a câștigat Penedo la Dinamo, Cupa Ligii în 2017. Portarul dinamovist a fost singurul reprezentant al campionatului intern la Mondialul din Rusia, din acest an, fiind integralist în toate meciurile naționalei Panama în grupă cu Belgia, Anglia și Tunisia.

133 de selecții a adunat Penedo pentru naționala Panama. După o carieră impresionantă, Panedo și-a anunțat retragerea de la naționala statului Panama la finalul Mondialului din Rusia.
 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a reacționat Mama Geta, după ce Culiță Sterp s-a căsătorit cu Daniela, fără să își invite familia
Cum a reacționat Mama Geta, după ce Culiță Sterp s-a căsătorit cu Daniela, fără să își invite familia
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura de un verdict favorabil
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura de un verdict favorabil
×