A doua variantă pentru înlocuirea lui Cristian Bălgrădean! Fotbalistul care „vrea să aibă o discuție cu FCSB”, deși e sub contract cu o echipă din Liga 1

Portarul din Republica Moldova, Nicolae Calancea (32 de ani), a recunoscut că ar fi dispus să renunțe la Dunărea Călărași în cazul în care FCSB l-ar dori ca înlocuitor pentru Cristian Bălgrădean. Noul jucător al Dunării a semnat e mai puțin de o lună cu echipa lui Dan Alexa, dar nu ar refuza o posibilă propunere a vicecampioanei României. 

FCSB s-a încurcat chiar la primul meci al lui Mihai Teja pe banca FCSB-ului. Golul lui Dennis Man a fost urmat imediat de reușita lui Mediop, care a egalat cu „ajutorul” lui Bălgrădean. La faza golului Dunării, Bălgrădean a degajat greșit în apropiere, în zonă centrală, iar gazdele au recuperat. Planic a greșit la rândul său, iar „Pufi” a scăpat mingea pe sub mână la șutul atacantului advers.

După meci, finanțatorul FCSB a susținut că Bălgrădean are postul amenințat, iar vicecampioana pare că este în căutarea unui alt portar. După ce Gică Hagi și Ioan Andone au susținut că un fost portar al Viitorului ar fi o soluție bună, acum Nicolae Calancea a anunțat public că e dispus să schimbe din nou echipa.

„Cred că fiecare ar vrea să aibă o discuție cu FCSB. Partea a doua e dacă o să fie vreo ofertă. Eu mai am un an și jumătate de contract cu Dunărea, deci nu trebuie să discute doar cu mine. Dar eu sunt deschis, de ce nu? Sincer, nu că aștept sau că aș vrea să mă sune FCSB. Eu sunt acum sub contract cu Dunărea Călărași și îmi respect angajamentul aici. Am acceptat o provocare aici și mă gândesc doar aici. Dacă va fi vreo ofertă, vom discuta. Dar eu îmi văd mai întâi de treaba mea pe teren. Am discutat o singură dată cu FCSB, dar am fost departe”, a declarat Calancea la ProX.

Portarul a dezvăluit și celelalte tratative pe care le-a mai avut în această iarnă: „Am mai avut discuții și cu alte cluburi din Liga 1 Betano, nu vreau să dau nume. Nu cu CFR, cu alte formații, dar a rămas totul la nivel de discuții. Cele mai aprinse discuții au fost cu Dinamo, dar până la urmă m-am înțeles cu Dunărea și cred că am făcut alegerea cea mai bună. Am fost în discuții cu Dinamo, dar au întins-o prea mult. Eu am așteptat. Am vorbit cu domnul Rednic, mi-a zis că mă sună în două zile. Dar nu am primit niciun semn timp de 10 zile”, a adăugat portarul din Republica Moldova pentru sursa citată. 

După ce fusese portarul titular al Craiovei în sezonul trecut, Calancea a fost trimis la echipa a doua, Mangia fiind dezamăgit de gafele pe care portarul le făcea: „Familia o să rămână aici, eu dacă o să plec, o să plec. Sper ca în curând să am un răspuns și să plec la o nouă echipă, dacă la Craiova nu merge. Nu mă vrea antrenorul, asta e. O să îmi caut echipă și o să plec, dar familia rămâne în Craiova”, declara portarul din Republica Moldova înainte de a pleca din Oltenia.

 

Publicat: 04 02. 2019, 15:40
Actualizat: 04 02. 2019, 15:41