A făcut Dragomir „blat” pentru drepturile TV?** „S-au înțeles în stil mafiot!” Cât ar primi LPF pentru cele șase pachete nevândute
Dumitru Dragomir a reușit deocamdată să vândă doar trei din cele
nouă pachete cu drepturi TV, celelalte șase urmând să fie scoase la
vânzare până la startul campionatului. Gigi Becali a lansat un atac
la adresa președintelui LPF și îl acuză pe acesta că s-a înțeles în
secret cu o televiziune. Patronul Stelei spune că Dragomir încearcă
să vândă fără licitație cele șase pachete rămase, pretul obținut
fiind de 36 de milioane de euro.
„S-a înțeles în stil mafiot cu Digi, după ce a făcut blat
de la început cu Consiliul Concurenței și toate televiziunile.
Adică, noi am vândut trei pachete cu 36 de milioane de euro și el
vrea să ia tot atât pentru toate celelalte de la Digi? Eu nu sunt
prostul lui și i-am spus că nu accept„, a declarat Gigi
Becali.