*Nicandro Breeveld, noul jucător al lui Pandurii, a dezvăluit în presa din Olanda că a fost foarte aproape de Dinamo, însă a ales provocarea numită Târgu Jiu, deoarece trecerea în Ștefan cel Mare depindea de prea multe variabile.
Pandurii atacă noul sezon, în care participă în premieră în cupele euroepene, cu un lot mult diferit față de cel din precedenta stagiune.
În această vară Voiculeț, Viera și Răduț au părăsit echipa lui Pustai, dar oficialii gorjenilor au reușit să îi înregimenteze, în ultimele zile, pe Eric și Nicandro Breeveld.
De achiziționarea ultimului a fost foarte aproape Dinamo, însă oferta clubului din Ștefan cel Mare nu a fost pe placul conducerii din Mediaș. Se pare că șefii din Ștefan cel Mare ar fi fost dispuși să pluseze, dar au așteptat să se finalizeze transferurile lui Nica și Alexe. Doar că formația din Târgu Jiu s-a mișcat mai repede și a reușit să obțină semnătura fotbalistului olandez, cu origini surinameze.
„Au fost discuții cu Dinamo, cel mai de succes club din România după Steaua. Dar nu au avut bani să mă cumpere, trebuiau mai întâi să vândă jucători pentru a face transferuri. Au mai fost contacte și cu alte cluburi din România, dar consider că am făcut cea mai bună alegere. Pandurii a crescut mult în ultimii ani, am ocazia să joc în cupele europene.„, a spus mijlocașul de 26 de ani, conform Voetbal International.
„Mulțescu a vrut să-l ia cu el pe Nicandro. Dar nu se pune problema să se ducă Dinamo, pentru că ei nu acceptă prețul pe care l-am pus noi. Prețul este cel afișat pe site-urile de specialitate și se mai poate discuta în jos” Ioan Horoba, în urmă cu două săptămâni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER