A fost „aruncat” de Steaua, dar se poate „reabilita” cu o victorie în fața lui Levi&co!** Un fost stelist și un dinamovist, puși la zid la Astra
Tibor Selymes a avertizat public echipa sa că „dacă joacă
duminică, împotriva Sibiului, cu aceeași atitudine ca la Cluj, cu
CFR-ul, nu vom învinge” și este decis să lase câțiva dintre
titularii din prima etapă pe banca de rezerve.
Primul luat „în colimator”, este mijlocașul Cosmin Matei, despre
care antrenorul spune că: „nu m-a deranjat că a greșit o pasă ci
atitudinea. Apoi, l-am trimis la Giurgiu, miercuri, la acel amical
al echipei secunde și a jucat și mai slab. Dacă nu vrea să joace,
când primește o șansă, se va uita, până înțelege”. S
Selymes a făcut referire și la jocul slab al mijlocașilor săi,
fiind de neînțeles cum „în fiecare repriză am pierdut de 13-14 ori
minge în propria jumătate, fără a avea presiune, din partea
adversarilor”, cu referire la Osumane N’Doye și colegii săi. „nu a
jucat CFR-ul foarte bine ci noi foarte prost. Unii dintre ei au
crezut că sunt prea mari pentru a munci” – a spus Selymes, care
este convins că echipa își va reveni și „va lua 7 puncte din 9
posibile, cu Sibiu, la Mioveni și cu Steaua”.
Ieri, Astra l-a prezentat și pe portarul Silviu Lung jr. care
așteaptă să capete drept de joc la noua sa echipă. „Am venit aici
pentru că am înțeles că este vorba despre un proiect important. Am
semnat pe cinci ani, după ce m-am consultat și cu familia. Rămân
suporter al Universității Craiova toată viața mea. Ceea ce s-a
întâmplat acolo reprezintă o tragedie pentru Craiova” – a spus Lung
jr, care, deocamdată, este „blocat” de ANAF, la fel ca și colegul
său, Marius Ologu.