A fost descoperit vara trecută la un „târg”** de jucători, iar acum e omul momentului la „U”

Fără reușitele din ultimele etape ale atacantului nigerian, Universitatea ar fi fost pe locul 9, nu pe o poziție de Europa League. Prestațiile sale l-au adus în vederile Stelei și a italienilor de la Genoa.

Nwakaeme Anthony (22 de ani) a punctat de 4 ori în ultimele 3 etape și i-a adus astfel trei puncte lui „U”. Tony a marcat două goluri în victoria cu Sportul (scor 4-2, etapa 13), un gol în eșecul de la CFR (scor 1-3, etapa 14) și unul care a adus duminică o remiză în meciul de pe Cluj Arena cu Oțelul. Cu toate acestea, atacantul nu se consideră un erou pe Someș, deși a reușit să îi „fure” tricoul de titular lui Claudiu Niculescu. „Sper ca prin golurile mele să o ajut pe „U” să se califice în cupele europene”, își dezvăluie, modest, ambiția atacantul de culoare.

Dorit de Steaua și de Genoa

Tony a semnat în vara anului 2010 cu „U”, fiind recomandat de impresarul Virgil Colfescu. Timp de 6 luni a jucat sub formă de împrumut la Arieșul Turda, în eșalonul secund. În prima parte a acestui an a bifat numai 9 partide pentru „șepcile roșii”, fiind titular în numai două și reușind să puncteze o singură dată. De remarcat că Tony a fost descoperit vara trecută în Italia, la un „târg” de jucători. A dat probe timp de o săptămână la Roma, dar Ranieri a decis să nu îl țină în lot.


6 goluri a marcat Tony în acest sezon pentru „U”, contribuind decisiv la cucerirea a cinci puncte: două cu Petrolul și Sportul, unul cu Oțelul

Publicat: 29 11. 2011, 16:18
Actualizat: 29 11. 2011, 16:19