Steaua a reușit să se impună în deplasarea de la Piatra Neamț, scor 4-3, și se îndreaptă cu pașu repezi spre cucerirea titlului cu numărul 24.
În ciuda evoluției bune a Stelei, în ultimele zile a apărut zvonul că Laurențiu Reghecampf ar putea pleca din Ghencea la finalul actualului sezon.
Liță Dumitru a încercat să lămurească situația creată și a precizat că nu a declarata niciodată faptul că Reghecampf va pleca sigur de la Steaua în vară. Singura lui referire a fost o comparație cu ceea ce a realizat Olăroiu în Ghencea, care după ce a câștigat titlul cu Steaua, a plecat acolo unde i s-au oferit mai mulți bani.
„Nu îmi vine să cred cum o parte dintre acești ziariști din România pot dezinforma oamenii în așa hal. Este incredibil până unde s-a ajuns pentru audiență. Eu am fost întrebat la o emisiune în legătură cu ce părere am în caz că Reghe va câștiga campionatul: ‘va mai continua la Steaua?’ Iar eu am spus că dacă el va câștiga titlul și va primi oferte foarte bune din puncte de vedere financiar, totul va depinde de el, pentru că e normal să te gândești la bani dacă vine cineva și îți pune un milion sau două de euro pe masă.
Însă niciodată nu am spus că Reghe pleacă la vară. Din această cauză sunt supărat pe ziariștii de aseară care au încercat să-i întărâte pe Reghe și pe Gigi folosindu-se de numele meu, asta pentru a avea o cât mai mare audiență.
Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Reghe ca să lămuresc problema, iar după ce i-am explicat ceea ce am declarat, Reghe a spus că mă înțelege și mă crede. Eu nu am spus niciodată că va pleca sigur și în niciun caz nu am vrut să stric atmosfera de la Steaua. Dacă am spus că totul depinde de Reghe, m-am referit și la cazul lui Olăroiu, care a plecat la mai bine după ceea ce a realizat la Steaua.” a spus Liță Dumitru pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER