I-a adus lui CFR primul event din istorie, iar acum echipa ardeleană l-a făcut să renunțe la cariera fotbalistică. Eugen Trică a decis, la 35 de ani, să se retragă definitiv din fotbal. Eugen Trică a jucat de-a lungul carierei la Universitatea Craiova, Steaua, Litex Loveci, Maccabi Tel Aviv, ȚSKA Sofia, CFR Cluj, Anorthosis Famagusta și Concordia Chiajna.
A debutat în Liga 1 în anul 1994 pentru Universitatea Craiova, iar cea mai mare realizare a carierei o consideră transferul la Steaua, în anul 1999.
„Am simțit o bucurie imensă. E o vorbă care spune că dacă n-ai jucat la Steaua, nu ești fotbalist. Când m-am văzut la antrenament alături de Lăcătuș, de Ilie Dumitrescu, de Militaru am rămas mut! Iar colac peste pupăză, antrenor era Emeric Ienei. După câteva pase cu Ilie Dumitrescu, mi-am dat seama că am realizat ceva. La un moment dat, Ilie a zis în gura mare: „Ă‚sta e cel mai bun transfer al Stelei din ultimii 20 de ani!”. A crescut inima în mine! Am câștigat și bani și trofee. Însă atunci când am ajuns în Ghencea, nu m-au interesat banii. Când am semnat contractul, nici nu m-am uitat ce semnez. Lăcătuș, care era de față, a strigat la mine: „Oltene, tu nu citești contractul?”. Zic, „Nea Marius, pentru ce să mă uit? Semnez cu Steaua””, a spus Trică pentru evz.ro.
Pe când evolua la ȚSKA Sofia, Trică a fost dorit la naționala Bulgariei, dar jucase deja două meciuri pentru România. O altă perioadă fericită din cariera sa fost la CFR Cluj, echipă cu care a reușit să câștige eventul. CFR l-a făcut să renuțe la cariera de fotbalist, după ce în ultima etapă a Ligii 1 a spulberat pe Concordia Chijna cu 0-4.
„Am avut oferte și din Italia și din Spania după ce am luat titlul în 2001 cu Steaua. Dar cei care conduceau atunci Steaua au cerut mult pe mine, 6-7 milioane”, a mai spus Trică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER