A fost Gazul, urmează Steaua!** Dinamo va reveni pe Național Arena la marele derby

Atmosfera creată de cei 20.000 de fani sâmbătă seara pe „Național Arena” i-a uluit pe conducătorii lui Dinamo. Șefii „câinilor” s-au interesat cum ar putea să mai joace „acasă” pe cel mai mare stadion din țară, dar administratorii arenei le-au explicat că acest lucru nu este posibil.

Meciul cu Gaz Metan a reprezentat un succes pe toate planurile pentru dinamoviști. Dacă la nivel sportiv totul s-a terminat cu bine, adică trei puncte bifate, niciun accidentat și niciun suspendat, și în plan administrativ totul a mers la superlativ. Pe lângă câștigul financiar, circa 100.000 de euro, roș-albii au fost impresionați și de atmosfera creată de cei 20.000 de fani în tribune. Cu aceste date pe masă, „câinii” au început încă de sâmbătă seara demersurile pentru a mai disputa măcar încă un meci pe „Național Arena”, dar s-au lovit de refuzul administratorilor. „Începem decopertarea gazonului în câteva zile. Nu se va mai juca niciun meci până la finala Europa League”, a fost răspunsul acestora, înlocuirea gazonului fiind programat să înceapă pe 9 martie.

Cu Sportul, pe „Dinamo”
În aceste condiții, primul meci care se va juca după finala Europa League este Steaua – Dinamo, programat la 10 zile după ultimul act al celei de-a doua competiții continentale. Astfel, viitorul meci cu roș-albii în postura de gazde, cel cu Sportul, din etapa a XXI-a, se va juca aproape sigur în „Ștefan cel Mare”. Pentru a proteja gazonul, dinamoviștii au încercat să dispute această partidă ori pe „Național Arena”, ori în Regie, dar cum ambele variante s-au dovedit a fi inaccesibile, „câinii” vor reveni în „Groapă”.


4 goluri a primit Dinamo în cele 9 jocuri disputate pe teren propriu, trei doar cu Steaua, având cea mai bună apărare „acasă” din campionat

Publicat: 05 03. 2012, 08:46
Actualizat: 05 03. 2012, 08:47