A fost la Dinamo și la Steaua, iar acum a ajuns în Liga a IV-a:** „E o LOVITURĂ‚ de imagine pentru noi!”
Lider autoritar în Liga A, Prahova 2010 Tomșani s-a impus
sâmbătă, cu scorul de 1-0, în fața echipei satelit a
Petrolului.
Cinci jucători din lotul primei echipe a trimis managerul Valeriu
Răchită la echipa a doua, pentru meciul cu Prahova Tomșani,
formație ce conduce de departe primul eșalon județean. Dar, dintre
ei, doar Constantin Stoica și-a luat cu el și „echipamentul”,
demonstrând că rămâne o soluție viabilă pentru divizionara secundă.
Pentru restul, adică pentru Râmniceanu, Grumic, Moroșan și Sepuya,
un joc la echipa a doua, la județ, este ca o sancțiune. Și o
pierdere de timp, cum s-a văitat unul dintre ei. Cu cât mai mari au
fost pretențiile de acești fotbaliști care, odată cu Petrolul bat
la ușa primului eșalon, cu atât a fost și dezamăgirea. Și
certitudinea că nu degeaba nu prind lotul echipei mari.
Într-adevăr, pierdere de timp. Și bani.
„Mai bun
al lor”
Cât despre Sepuya, ar fi bine dacă, sâmbătă, a refuzat implicarea
în joc tocmai din cauză că a fost trimis la satelit. Pentru că dacă
doar atâta poate… Și Tomșaniul a avut pe terenul de la Loloiasca
un jucător de culoare. Diallo Kassim, fotbalist din Mali, un
atacant nu atât de impunător ca Sepuya, dar mai agil și, mai ales,
mai dornic să joace fotbal. De altfel, într-un meci totuși
echilibrat, echipa din Tomșani a fost cea care a vrut mai mult,
dorind să-și ia revanșa în fața adversarului care i-a furnizat
singura înfrângere din campionat. La Petrolul 2 s-a evidențiat
Constantin Stoica și cam atât, în timp ce jocul Tomșaniului s-a
sprijinit în atac pe întreaga linie mediană, pe vârful Kassim, plus
fundașul central Vali Iordache, cel care a înscris, de altfel,
unicul gol al întâlnirii (42), cu capul, din cornerul executat de
Dorișor. Și tot el a fost aproape de a marca și golul al doilea,
din poziție identică, numai că mingea a lovit bara transversală.
Prahova Tomșani rămâne lider autoritar în Liga A Prahova, la șapte
puncte distanță de CS Ceptura. În timp ce Petrolul face pași mari
spre prima ligă națională, echipa a doua se zbate în anonimat,
undeva în jumătatea a doua a clasamentului, pe locul 10, la
județ.
Dino Eze,
la Tomșani!
Lucru mai puțin obișnuit pentru acest nivel, liderul Ligii A
Prahova are în lot doi jucători străini. Primul este atacatul
Diallo Kassim, din Mali, cel care evoluează deja pentru Prahova
Tomșani. Cel de-al doilea este mult mai celebrul Dino Eze,
jucătorul de bandă stângă nigerian care a evoluat mult timp la
Gloria Buzău, în prima ligă, la UTA și Poli Iași și a fost, la un
moment dat, și în lotul echipei Steaua București.
Ultima dată, Dino Eze a fost legitimat la Ahly Tripoli, în
Libia, de unde a plecat din cauza războiului, revenind în România
și fiind foarte aproape de juca, măcar până în vară, pentru Prahova
Tomșani. „Da, este mult mai bine aici, decât la
Tripoli”, ne-a declarat nigerianul care a privit
meciul cu Petrolul 2 din fața vestiarelor.
„
Am venit aici pentru că am nevoie de jocuri, voi
ajuta echipa până la finalul campionatului. Am mai multe oferte
pentru sezonul viitor și, probabil, voi da curs uneia din
campionatul Germaniei, în eșalonul al doilea. Cum mi se pare
nivelul aici? Un pic mai jos față de cel cu care eram
obișnuit”, a adăugat, zâmbind, Dino Eze.
„Acum urmăm procedurile de ligitimare a jucătorului.
Este, într-adevăr, o lovitură de imagine pentru noi. Am fost astăzi
la Federația Română de Fotbal, vom merge și mâine, pentru a întocmi
toate actele necesare. În proporție de 90 la sută, lucrurile sunt
rezolvate”, ne-a declarat, ieri, patronul echipei,
Ion Mihai.
Prahova Tomșani – Petrolul II Ploiești 1-0
(1-0)
Teren: Loloiasca. Spectatori: cca 100. Arbitri: Doralin Bârziloiu
(Văleni) – Bogdan Banu (Ploiești), Adrian Steonoiu (Ploiești).
Observator AJF: Theodor Negoiță. Prahova: Pânzaru
– Isacov, V. Iordache, Aristan (cpt), I. Filip – Tătaru, Bărăgan,
M. Mihai, Dorișor – B. Stroe (66 R. Stoica), Kassim (82 Iamandi).
Antrenor: Ion Cojocaru. Petrolul II: Râmniceanu –
L. Jipa (77 Costache), Cl. Stoica (cpt), A. Gheorghe, C. Stan –
Alangescu, Grumic (82 Vulpe) – Mirea, C-tin Stoica, Moroșan –
Sepuya (70 Iordache). Antrenor: Valentin Negoiță. Marcator: V.
Iordache (42). Cartonașe galbene: M. Mihai (38), Bărăgan (70) /
Moroșan (36). Cartonașe roșii: -.. Jucătorul meciului: Valentin
IORDACHE
Rezultate etapa
24
Unirea Câmpina – CS Șirna 0-0
Prahova 2010 Tomșani – Petrolul II Ploiești 1-0 (1-0)
V. Iordache (41)
Chimia II V. Săpat – CS Ceptura 1-2 (0-1)
S. Baroian (66) / Al. Popa (35), T. Boșilcă (88 autogol)
Tinerețea Izvoarele – Dero Ploiești 3-4 (0-2)
Șt. Rădulescu (55), I. Paraschivoiu (57, 84) / A. Marinescu (5), A.
Stan (15 penalti), I. Grigore (70 penalti, 77)
Tricolorul Breaza – CS Florești 2-0 (1-0)
C. Cojocaru (30), C. Loga (71)
Unirea Urlați – Avântul Măneciu 1-8 (0-3)
C. Rob (64) / L. Cruceru (8), Al. Mâinea (17, 67, 84), L. Cernea
(43 penalti, 60, 71), C. Stoian (65)
Petrolul Teleajen – CS Bănești 2-4 (2-1)
Cr. Copcealău (18), R. Constantinescu (30) / I. Crețu (34, 68, 89),
Fl. Ene (52)
Carpați Sinaia – CS Păulești 1-1 (1-1)
G. Petrescu (30) / Cr. Vasile (15)
Partida Caraimanul Bușteni – AFC Brebu nu s-a
putut disputa din cauza terenului acoperit cu zăpadă.
Clasament
1. Prahova Tomșani 24 21 2 1
83-15 65
2. CS Ceptura 24 18 4 2 67-14 58
3. Avântul Măneciu 24 15 4 5 60-24 49
4. Unirea Câmpina 24 11 8 5 40-23 41
5. AFC Brebu 23 12 4 7 41-31 40
6. CS Bănești Urleta 24 12 2 10 50-34 38
7. Tricolorul Breaza 24 10 7 7 43-47 37
8. Chimia II V. Săpat 24 10 5 9 63-48 35
9. CS Păulești 24 10 5 9 35-30 35
10. Petrolul II Ploiești 24 9 5 10 35-30 32
11. Unirea Urlați 24 8 6 10 41-49 30
12. Tinerețea Izvoarele 24 9 2 13 46-55 29
13. Dero Ploiești 24 9 1 14 47-50 28
14. Caraimanul Bușteni 23 8 3 12 33-43 27
15. Carpați Sinaia 24 6 5 13 17-34 23
16. CS șirna 24 6 5 13 36-62 23
17. Petrolul Teleajen* 24 5 3 16 32-49 16
18. CS Florești 24 0 1 23 10-136 1
* Echipa Petrolul Teleajen – penalizată de către FRF cu 2
puncte;
** Clasamentul include rezultatele etapei a XXIV-a,
neomologate.
Articol scris de Ciprian
Radu